Expoziție Virginia Pișcoran
• publicat la: 7 noiembrie 2024
După succesul expozițiilor personale din 2017 – „Griuri colorate” și 2019 „Pretexte”, Virginia Pișcoran ne propune o nouă expoziție la Muzeul de Artă: „din fire”. Privitorul este invitat să pătrundă în universul de creație al artistei, aceasta oferind posibilitatea de a descoperi nu doar frumusețea estetică, ci și mesajele profunde ale lucrărilor sale.
Simezele muzeului sătmărean găzduiesc 40 de lucrări realizate în tehnica colajului textil, prezentarea lor revenindu-i și de aceasta dată Cristinei Gloria Oprișa.