Lupta românilor din România anului 2024 pentru egalitate în drepturi cu minoritarii
În anul 2024, există români din România care duc o luptă susținută pentru ca o lege promulgată să fie respectată și aplicată și pentru români nu doar pentru minoritari! Marcel Ciolacu a promis la Satu Mare în 27 ianuarie 2024 că se va ocupa de rezolvarea eliminării DISCRIMINĂRII.
Suntem în 22 noiembrie 2024 și nu a mișcat un deget pentru a elimina DISCRIMINAREA ROMÂNILOR FAȚĂ DE MINORITARI!
Legea 154 a fost aprobată la data de 4 iunie 2021 și prevedea acordarea de indemnizații pentru urmașii celor care au fost persecutați pe criterii etnice în perioada 1940-1945. La data de 17 decembrie 2021 s-a amânat punerea în plată a acestor indemnizații pe motiv de buget insuficient. Legea 154/2021 cuprinde mai multe articole, la lit.c) și g) fiind încadrați românii care au fost persecutați etnic în urma impunerii tratatului de la Viena și de la Craiova.
În fiecare an, în ajunul Crăciunului, guvernul emite ordonanțe de urgență prin care amână aplicarea Legii 154/2021 DOAR PENTRU ROMÂNI!
De 3 ani de zile.
Toți minoritarii care fac obiectul Legii 154 beneficiază de indemnizații lunare, superioare valoric celor prevăzute pentru români. Guvernul României e cel care a decis această discriminare pe criterii etnice! Pentru a se asigura că minoritarii vor beneficia constant de prevederile Legii 154/2021, s-a emis LEGEA 210/2022 care stipulează că de la 1 august 2022 intră în plata indemnizației toate categoriile prevăzute din Legea 154/2021 mai puțin cei de la lit.c) și g) adică…ROMÂNII.
Presa centrală și televiziunile tac mâlc în ce privește discriminarea pe criterii etnice. Unii chiar gafează și scriu că persecuțiile etnice se datorează comuniștilor când de fapt au fost comise de Ungaria hortystă.
În timp ce minoritarii stau și savurează plățile guvernului României, românii luptă pentru drepturile lor, luptă pentru eliminarea discriminării aplicate de guvernul din țara lor și cer egalitate în drepturi cu minoritarii. Ca pe vremea ocupației austro-ungare!
Toți cei care semnalăm cu subiect și predicat această discriminare suntem cenzurați și eliminați de la vizibilitate de pe rețelele sociale.
Lupta se duce pe toate planurile.
În timp ce toți politicienii își pot promova postările mincinoase de pe rețelele sociale, urmașii românilor persecutați etnic, masacrați, schingiuiți și expulzați de Ungaria hortystă din casele lor sunt blocați și cenzurați.
TOȚI candidații de la prezidențiale evită subiectul românilor discriminați pentru care NU SE APLICĂ LEGEA 154/2021.
Cei care sunt ,,la butoane,, și au controlul asupra serviciilor de toate felurile ne cenzurează postările crezând că cetățenii României nu vor afla de DISCRIMINAREA APLICATĂ URMAȘILOR ROMÂNILOR PERSECUTAȚI ETNIC ÎN 1940!
În anul 2024 există români care luptă pentru drepturile lor ca pe vremea imperiului austro-ungar!
În anul 2024 românii nu au aceleași drepturi ca minoritarii din România!
Daniela Ciută,
urmaș de român persecutat etnic și expulzat în 1940, președinte filiala Carei a Asociației românilor refugiați în 1940