Antiromânism! Senatorul Turos Lorand își dă din nou în petec și se opune celebrării Anului George Enescu

• publicat la: 24 martie 2025
Antiromânism! Senatorul Turos Lorand își dă din nou în petec și se opune celebrării Anului George Enescu

Senatorul sătmărean Turos Lorand ține cu orice preț să iasă în evidență prin atitudinea sa antiromânească prin care desconsideră personalitățile poporului român în mijlocul căruia a ales să trăiască și să beneficieze de statut de demnitar.

Astăzi, în plenul Senatului, senatorul Turos Lorand s-a maimuțărit în fel și chip după ce a auzit că legea inițiată de deputatul Adrian Cozma și colegii săi de la PNL  privind declararea anului 2025 ca An George Enescu, la împlinirea a 70 de ani de la trecerea în eterninate a compozitorului român de renume internațional, a trecut fără probleme de Camera Deputaților.

Practic, senatorul UDMR l-a denigrat de la tribuna Senatului  pe deputatul sătmărean Cozma și și-a arătat aversiunea  pentru comemorările sau aniversările inițiate de acesta la adresa personalităților  poporului român.

Senatorii au ajuns deja să știe cine este Turos Lorand și nu au dat curs mizeriilor debitate astfel că legea a trecut cu unanimitate de voturi, inclusiv cu ale colegilor săi din UDMR.

După ce și-a vărsat veninul de la tribuna Senatului, Turos Lorand a părăsit sala, extrăgându- și cartela de vot din aparatul care monitorizează prezența senatorilor, un truc folosit adesea de chiulangii din Parlament, care doar se bagă în seamă la dezbaterea unor proiecte importante, însă ulterior nu-și asumă responsabilitatea pentru propriile lor idei exprimate în plen.

Turos Lorand care lega pâinea coaptă la Tiream în județul Satu Mare cu panglică tricoloră maghiară și atenta la integritatea teritorială a României a ajuns să se producă și de la tribuna Senatului, fapt ce dovedește că ONG-ul UDMR are susținerea conducătorilor țării.

ANTIROMÂNISM! Postările revizioniste ale unui deputat UDMR vs. comemorarea victimelor Dictatului de la Viena

Ajunge să ne uităm la personajele pe care le frecventează ca să ne dăm seama că omul nu poate mai mult.

Ajunge! Minciuni sponsorizate de parlamentarul UDMR Turos Lorand în direct

Urmare a votului unanim al senatorilor, vom avea parte de manifestări ce pot fi finanțate din bugetele locale de către instituțiile care organizează manifestări culturale dedicate lui George Enescu.

Turos Lorand, ai reușit să îl depășești pe Pinocchio și să faci dovada limitelor tale!

Buletin de Carei,

portal românesc de știri din Carei, de 20 de ani în slujba careienilor

 

 

 

Lasati un comentariu