Se întrerupe apa potabilă în cartierul Eliberării din Carei

• publicat la: 3 iulie 2025
Se întrerupe apa potabilă în cartierul Eliberării din Carei

Furnizarea apei potabile va fi sistată în cursul zilei de mâine, 4 iulie 2025, în cartierul Eliberării partea dinspre b-dul 25 Octombrie din municipiul Carei, între orele 8.00-15.00, în vederea lucrărilor de branşare a noii conducte.

Consumatorii afectați de aceste lucrări sunt rugați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic.

Lucrările sunt realizate în cadrul proiectului ”Reabilitarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Carei – etapa I”.

Lasati un comentariu