Arhiva pentru 16 august 2025
16 August 1940: Tratativele româno-ungare de la Turnu Severin
La 16 august 1940 începeau tratativele româno-ungare de la Turnu Severin, al căror eșec avea să deschidă calea Dictatului de la Viena din 30 august, cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena – act internațional impus de Germania nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sub titlul de “arbitraj”, prin
Mai multe articole
Diplomă de Demnitate pentru cel mai vârstnic român refugiat din satul Lucăceni
Asociația românilor persecutați etnic și expulzați în 1940, filiala Carei, participă an de an la manifestările românilor din satele înconjurătoare și acordă distincții celor care împlinesc vârste înaintate. Astăzi a avut loc la Lucăceni ziua fiilor satului, prilej cu care a fost prezentă
16 August 1896 – Procesul tânărului român Aurel Ciato acuzat și condamnat pentru că a cântat românește
În vara anului 1896, la Tribunalul din Alba-Iulia, s-a judecat un proces care, dincolo de aparențele juridice, a purtat în el toată drama românilor ardeleni de sub stăpânirea austro-ungară. Pe banca acuzaților se afla un tânăr român, student în drept, pe nume Aurel Ciato, simbol al unei
16 August 1909 – Un preot din Doba, Satu Mare, condamnat și amendat pentru câinele său care a lătrat la un ungur
Printre chestiile de un ridicol absurd petrecute în timpul regimului austro-ungar împotriva populației de pe teritoriile românești ocupate de către Ungaria, se numără și un incident de-a dreptul hilar. Protopopul Mihail Ciurdariu ținut în colimator de către autoritățile ungare, este
Stegarul Dac arestat în România anului 2025 ca pe vremea ocupației austro-ungare din Transilvania
În România anului 2025 ajungi în arest la fel ca pe vremea ocupației austro-ungare din Transilvania când fluturai steag tricolor românesc. Exemplul cel mai elocvent este al bărbatului cu trei facultăți, Cezar Avrămuță cunoscut ca și stegarul dac. Arhivele sunt pline de documente care atestă
Rămas bun părinte Viorel Danciu!
Sâmbătă, 16 august 2025, cu începere de la ora 12:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit, în fruntea unui sobor de preoți, Slujba Prohodirii preacucernicului părinte Viorel Danciu, care a
Calendar cultural careian al lunii august. Focar de cultură românească la Carei
Careiul a fost recunoscut în toate timpurile ca fiind un focar de cultură. Este de remarcat faptul că din rândurile românilor s-au ridicat importante și renumite personalități în pofida faptului că până în anul 1919 nu aveau acces la școli sau clase cu predare în limba română așa



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr