Concurs de creație de poezie – „România din sufletul meu” la Carei

• publicat la: 3 noiembrie 2025
Concurs de creație de poezie – „România din sufletul meu” la Carei

Direcția de Cultură Carei anunță Concurs de creație de poezie – „România din sufletul meu”, Ediția 2025 – cu ocazia Zilei Naționale a României. Poate participa oricine, din orice localitate.

 

 1. Scopul concursului

Concursul își propune să stimuleze interesul elevilor pentru creația literară, cultivarea limbii române și exprimarea sentimentelor de iubire față de țară, istorie și valorile naționale, în contextul Zilei Naționale a României.

 2. Tema concursului

Participanții sunt invitați să scrie o poezie originală care exprimă:

• dragostea de țară,

• recunoștința față de eroii neamului,

• gândurile și speranțele generației de astăzi.

 3. Categorii de vârstă

Concursul se adresează elevilor din următoarele cicluri de învățământ:

• Categoria I: clasele V–VIII

• Categoria II: clasele IX–XII

 4. Condiții de participare

• Fiecare elev poate participa cu maximum două poezii originale.

• Lucrările trebuie să fie tehnoredactate.

• Poeziile se vor trimite până la data de 25 noiembrie 2025, la adresa de e-mail: festivalcarei@yahoo.com.

Fiecare participant va menționa în corpul e-mailului: numele și prenumele, școala, clasa și vârsta, localitatea de domiciliu

 5. Jurizare și premii

• Juriul va fi format din reprezentanți ai Direcției de Cultură Carei, Bibliotecii Municipale și Centrului Cultural al Municipiului Carei.

• Cele mai reușite creații vor fi premiate cu câte o diplomă și o carte despre municipiul Carei.

• O selecție a poeziilor premiate va fi publicată pe pagina oficială

a Direcției de Cultură Carei.

 6. Participanți

Concursul este deschis nu doar elevilor din municipiul Carei ci oricărui elev din țară.

 7. Calendar

• Lansarea concursului: 5 noiembrie 2025

• Termen limită de trimitere a lucrărilor: 25 noiembrie 2025

• Jurizarea: 26–29 noiembrie 2025

• Anunțarea rezultatelor: 1 decembrie 2025, în cadrul programului cultural dedicat Zilei Naționale.

Lasati un comentariu