Un absolvent careian are cea mai mare medie înainte de contestații la BAC 2026 sesiunea iulie-august

• publicat la: 18 august 2026
Un absolvent careian are cea mai mare medie înainte de contestații la BAC 2026 sesiunea iulie-august

Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 18 august, pe site-ul dedicat (link inserat ulterior către bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iulie-august 2026.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații), în județul Satu Mare, este de 35,98%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 39,24%, iar pentru promoțiile anterioare – 29,31%.

Au promovat 127 de candidați, dintr-un total de 353 de candidați prezenți.

Cea mai mare medie din județ, de 8,85, a fost obținută de un absolvent al Liceului Tehnologic „Iuliu Maniu” din Carei, de la specializarea Tehnician în gastronomie.

Pe tranșe de medii, situația candidaților promovați este următoarea:

  • 108 (85,04%) candidați au obținut medii între 6,00-6,99;

  • 17 (13,39%) candidați au obținut medii între 7,00-7,99;

  • 2 (1,57%) candidați au obținut medii între 8,00-8,99.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 18 august, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 19 și 20 august.

 Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia națională de bacalaureat.

La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi afișate în data de 24 august.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

  • cel puțin media 6 la probele scrise (media notelor).

 

 

Lasati un comentariu