Memorie vie. Drama românilor care au refuzat să renunțe la identitatea lor națională
• publicat la: 25 ianuarie 2026
Astăzi, rememorând drama românilor schingiuiți, uciși sau expulzați din județul Satu Mare, m-am gândit cât de puțin este nevoie pentru ca o viață să fie frântă. În 1940 a fost suficientă o origine, un nume, un cuvânt rostit în limba română pentru ca iadul să se dezlănțuie împotriva românilor. Cei care au supraviețuit ororilor hortyste declanșate la început de septembrie 1940 au fost luați expulzați, scoși din vatra lor, mulți dintre ei fără a se mai întoarce vreodată.
Nu la statistici m-am gândit, ci la familiile de români. La mamele care au asistat la spintecarea pruncilor lor, la cele care au fost spintecate, gravide fiind. La copiii care au crescut în refugiu, printre străini, doar pentru vina de a se fi născut români.
Ne rugăm constant pentru ei și pentru cei care s-au întors, dar nu au mai fost niciodată aceiași. Ei au fost martirii care nu au renunțat la identitatea lor națională asumându-și orice risc.
Nu facem acest gest de rememorare pentru a redeschide rănile trecutului ci pentru a nu uita cât de ușor poate fi redus omul la un simplu număr atunci când nu există memorie.
Amintirea rămâne și astăzi o responsabilitate. Veșnică recunoștință Armatei Române care în 25 octombrie 1944 a eliberat acest colț de țară românească de sub ocupația Ungariei hortyste. Nu au scăpat de furia hortyștilor nici cetățenii de origine iudaică. Ghetoul careian confirmă. Actele vorbesc. Ultimul transport de evrei spre lagărele morții a plecat din Carei în luna mai a anului 1944 adică în perioada Ungariei hortyste. Nici românii și nici evreii nu au fost scutiți de teroarea hortystă.
Nu uităm!
Daniela Ciută,
nativ careian, urmaș de român persecutat etnic și expulzat în 1940
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei