VIDEO. Comemorare Romulus Marchiș la Carei, senator în primul Parlament al României Mari

• publicat la: 6 aprilie 2026
VIDEO. Comemorare Romulus Marchiș la Carei, senator în primul Parlament al României Mari

La data de 4 aprilie s-au împlinit  101 de ani de la trecerea la cele veşnice a arhidiaconului Romulus George Marchiş. Mormântul său din cimitirul careian a fost distrus la fel ca al părintelui său, George Marchiș.

Asociațiunea ASTRA, Despărțământul Aurel Coza Carei, a depus o jerbă de flori la bustul său din curtea Bisericii Sf.Apostol Andrei.

S-a născut la 18 decembrie 1865 la Homorodul de Mijloc, în familia preotului paroh George Marchiş şi al Iuliei Vultur.
Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat la Carei, iar studiile liceale le-a făcut la Oradea, Braşov şi Sibiu, oraş unde absolvă în 1884 examenul de capacitate. Teologia o urmează la Seminarul romano-catolic din Satu Mare, absolvind în 1888. Nu trebuie ignorată nici educaţia primită în familie, atât tatăl său cât şi Romulus si sora sa Otilia vorbeau curent mai multe limbi de circulaţie.

A fost hirotonit în 18 aprilie 1889. În primul an de preoţie a fost administrator al parohiei Virtiş, localitate aflată astăzi în Ungaria. Ivindu-se un post vacant în parohia Tămaia, localitatea natală a tatălui său, George Marchiş, a păstorit credincioşii acestui sat, aparţinător pe atunci comitatului Sătmar, vreme de două decenii între 1890-1908, întâi ca administrator parohial, apoi ca preot paroh începând cu anul 1900. Activitatea din parohie i-a fost încununată cu terminarea construcţiei bisericii de zid cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavril”, în anul 1898. Prin ridicarea acestui lăcaş de cult, Romulus George Marchiş şi-a adus prinosul de recunoştinţă pentru locurile copilăriei tatălui său.

Din 1908 va trece la Carei ca paroh şi protopop, iar din 1909 cumulând şi funcţia onorantă de arhidiacon al părţilor sătmărene, urmându-i în aceste funcţii tatălui său. În calitate de arhidiacon al părţilor sătmărene s-a situat mereu în centrul luptei împotriva Episcopiei de Hajdudorog, nume de tristă amintire pentru românii sătmăreni. În 29 mai 1912 se numără printre delegaţii prezenţi la adunarea de protest de la Alba Iulia împotriva înfiinţării amintitei episcopii. Protestează împotriva arestării pr. Gheorghe Mureşan şi a celor 14 săteni din Moftinul Mic pentru că nu au acceptat ca în biserica românească să fie folosită limba maghiară. A fost alături de părintele Ciurdariu care a avut de pătimit la Doba în acei ani.

Încă din 1893 era membru al comitetului Comitatens Satu Mare, susţinând dezideratele românilor sătmăreni şi în 12 noiembrie 1918 e ales membru în Consiliul Naţional Român Comitatens Satu Mare, iar a doua zi e prezent la mitingul organizat în sala de consiliu a primăriei oraşului Satu Mare, când românii au jurat credinţă C.N.R. Central din Arad şi au proclamat ruperea parohiilor unite încorporate în 1912 la Ep. Hajdudorog.

La simpozionul dedicat comemorării a 100 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, niciun vorbitor nu a pomenit despre acțiunile sale mai sus menționate!

La 18 noiembrie 1918  este ales preşedinte al C.N.R. Cercual Carei şi vicar al nou constituitului Vicariat Naţional Român din Carei.

Faptele sale de patriotism vor fi încununate cu alegerea sa între membrii Marelui Sfat Naţional, care a realizat visul de veacuri al tuturor românilor: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În acea zi mai mulţi români sătmăreni au fost prezenţi în cetatea morţii lui Horia, dar şi locul reînvierii neamului românesc: pr. Vasile Ardelean, dr. Vasile Chirvai, dr. Aurel Vălean, dr. Aurel Nilvan, pr. Ioan Doroş, pr. Constantin Lucaciu, dr. Ilie Carol Barbul, dr. Teofil Dragoş, dr. Coriolan Steer, Iuliu Coroianu, pr. Traian Trufaş.

După Unire, Romulus Marchiş a ajuns senator în Parlamentul României Mari. La 25 septembrie 1923 episcopul martir Valeriu Traian Frenţiu îl numeşte vicar foraneu pentru Arhidiaconatul Sătmarului, ca o recunoaştere pentru activitatea sa rodnică.

La 30 decembrie 1918 l-a întâmpinat în gara Carei pe gen. Berthelot, expunându-i în limba franceză durerile românilor din zonă.

Ancorat şi în activitatea culturală, a fost multă vreme casier al Despărțământului  Sătmar-Ugocea al „ASTRA” şi preşedinte al Reuniunii învăţătorilor greco-catolici din Arhidiaconatul Sătmar, organizaţie înfiinţată de tatăl său, George Marchiş.

Despre familia lui Romulus George Marchiş se cunosc puţine lucruri. Se ştie că a avut o fiică pe nume Gabriela, născută în 1890 la Fegernic şi repausată la numai 16 ani în Tămaia. Tot la Tămaia s-au născut copii: Adrian Eugen Iosif (1893), despre care se ştie că a fost o vreme medic şef al Spitalului orăşenesc Carei şi Maria Elisabeta (1895), căsătorită cu dr. Ioan Victor Vancea, fost prim pretor şi deputat.

Romulus George Marchiş s-a stins din viaţă la 4 aprilie 1925, fiind înmormântat alături de tatăl său la Carei. Amândouă mormintele sunt distruse! Românii din Carei nu au parte de liniște nici după moarte.

Lupta lor pentru drepturile românilor  din acest colț de țară românească nu a rămas fără urmări astfel că la ora actuală mormintele lor nu mai există, fiind distruse.

De la data de 5 aprilie 2025, senatorul și protopopul Romulus Marchiș are la Carei un mic bust în curtea din spatele bisericii greco-catolice Sf.Andrei. Atât s-a putut pentru renumitul luptător  pentru drepturile românilor din Transilvania aflată sub ocupație maghiară.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu