Taica Băsescu pozează din nou în Salvatorul Națiunii

• publicat la: 11 mai 2010
Taica  Băsescu pozează din nou în Salvatorul Națiunii

Domnul președinte Traian Băsescu a purtat, in data de 9 mai,discuții cu reprezentanții federațiilor sindicale.

Aflând că va fi o asemenea întâlnire, prima reacție a mea a fost aceea că, în sfârșit vom avea poate și noi, dăscălimea, prin reprezentanții noștri, ocazia să ne spunem în direct durerile noastre, și poate vor fi urechi să ne asculte. În scurt timp mi-am revenit din euforie, conștientizând că sunt  utopic. Scopul discuțiilor nu era  nicidecum de a purta un dialog constructiv cu sindicatele în vederea de a găsi împreună soluții la marile probleme cu care se confruntă țara, scopul era  de a comunica oficial poziția domnului președinte Băsescu privind decizia dânsului de a reduce salariile și pensiile. Tocmai în sectorul bugetar, sector care și așa e bătut de soartă, privind nivelul salariilor şi  politizării managementului instituțiilor pe toate nivelele.

Motivez afirmația mea prin faptul că, niciodată până acum, domnul președinte Traian Băsescu nu a dat importanță sindicatelor, nu s-a consultat cu sindicaliștii niciodată, precum nu s-a consultat nici guvernul, al cărui autor moral și legal este. Așa zisele întâlniri ale reprezentanților puterii cu liderii de sindicat erau cele de informare asupra deciziilor pe care le-au luat. Nu putea fi vorba de o discuție serioasă sau de o dezbatere. Un exemplu în acest sens este faptul că, la sfârșitul lunii decembrie, anul trecut, ca un cadou de an nou, reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ,  au aflat, odată cu toată lumea, că urmează disponibilizări masive în învățământ.

După luarea deciziei, au binevoit să discute și cu sindicaliștii. Ce mai puteau discuta? Nimic. Neștiind ce criterii să adopte privind disponibilizările, ceea ce denotă incompetență din partea guvernului și a ministerului, au solicitat sindicatelor să vină dânșii cu propuneri pentru a putea disponibiliza personalul în cuantumul postulat de guvern. Este penibil și înjositor la adresa angajaților din învățământ, la adresa sindicatelor și la adresa întregii națiuni. Dar în primul rând este o lovitură serioasă dată învățământului românesc, care și așa se află în stare precară  datorită grijii manifestate pe parcursul anilor de diferitele guverne.
Tot ce a făcut guvernul Boc, s-a făcut fără  o consultare serioasă cu sindicatele. Proiectul Legii Educației Naționale, care ar fi trebuit să fie legea personalului care face parte din sistem, s-a dovedit să fie tocmai invers, să fie legea clientelei politico-funeriste. Legea se adresează dânșilor, și nicidecum elevilor, personalului didactic și părinților. Căci părerile acestor factori sociali nu a contat deloc. Dânșii au făcut o lege pentru o clientelă politică. Drept dovadă și intenția politizării excesive a consiliilor de administrație a școlilor.
Având în vederea aceste lucruri, plus multe altele care s-au mai întâmplat pe parcurs, am început să devin sceptic privind seriozitatea cu care domnul președinte poate și vrea să trateze problemele țării. Lucrurile sunt destul de transparente.

Domnia lui dorește să apară din nou în poziția Salvatorului Națiunii, ca și atunci când, cică a salvat jurnaliștii români de sub mâinile teroriștilor. Faptul că, domnul președinte Aurel Cornea a arătat  lucrurile dureroase cu care se confruntă învățământul, și că domnul Președinte Traian Băsescu a făcut pe tăticul înțelegător, afirmamând  că va susține unele din doleanțele sindicatelor, este de fapt  praf în ochi. Este acel stăpân, care mai aruncă din când în când un oscior câinelui, și prin asta arată tuturor cât de bun stăpân este.

Pe lângă aceasta, probabil că mai rezultă și faptul că, domnul președinte Băsescu a promis, ca un slogan al campaniei electorale a dânsului că se va schimba, și dacă va câștiga un nou mandat, va trebui să fie mult mai conștient. Acest lucru probabil că mulți l-au crezut, inclusiv eu, deoarece până atunci nu a dat dovadă de prea multă conștiență.

După ce a făcut pe președintele țării vreme de 4 ani, prelungit din grija lui la 5, vreme în care, după cum a recunoscut personal că nu a fost în suficiență măsură conștient și răspunzător, încearcă acum să devină mai răspunzător. Este frumos din partea lui.

Dar Domule Băsescu, a trecut o vreme de când ați fost reales ca președinte, și de atunci și până acum nu ați dat nici un semn că v-ați schimbat câtuși de puțin. Nimeni nu a observat la  dumneavoastră, nu atât marea schimbare în om răspunzător, dar nici măcar o minimă schimbare. Drept dovadă că, imediat ce ați fost reales ca președinte, ați uitat promisiunile electorale și l-ați pus pe domnul Boc înapoi de premier, după ce a pierdut încrederea guvernului. Prin asta ați demonstrat că nu ați devenit cu nimic mai răspunzător.
Faptul că, după atâta timp v-ați gândit totuși să chemați sindicatele, nu la negocieri, căci despre asta nu poate fi vorba, ați chemat sindicatele pentru a face comunicări. Să demonstreze acest lucru că,  în sfârșit,  începeți a deveni răspunzător față de țară?
Traian Băsescu, în urma discuțiilor cu sindicatele, cere înțelegere din parte populației și din partea sindicatelor pentru faptul că măsurile de reducere a salariilor și a pensiilor trebuie făcute, și vom traversa împreună o curbă de sacrificiu. Să fim uniți și în rău, nu numai în bine. Drept dovadă, dânsul își va sacrifica salariu până la sfârșitul anului. Populația să înțeleagă situația. Cam ăsta este mesajul domnului președinte. Totul este, la domnia lui ,o ironie, un joc electoral pe care îl face din nou cu populația, precum cel cu referendumul privind reducerea numărului de parlamentari.
Ne cam dau  de gândit faptele dumneavoastră, domnule președinte Traian Băsescu.
Să trăiți bine.

Prof. Oprea Victor
Lider zonal SLI Satu Mare
Membru în Biroul Operativ SM.

comentarii

de gabi la 11 mai 2010 - 12:08

o fi sectorul bugetar batut de soarta, dar…
profesorii lucreaza de la 8-9 dimineata pana la 2-3, asta in cazul cel mai nefericit…ca mai au ore libere, mai termina ziua pe la 12-1, depinde si de program
cei din sanatate la fel…depinde…la policlinica se lucreaza de la 8-14. eu i-am si spus in fata la o cunostinta de-a mea, sa nu se supere dar…6 ore nici nu le simti. asta pt ca eu stiu cum e prog de 12 ore, odata ziua, odata noaptea…
salariile sunt naspa pt incepatori, ca dup-aia…profii mai dau niste ore, mai colaboreaza la o carte, revista…in sanatate la fel salariile cresc cu vechimea…insa totusi, eu zic sa nu va plangeti, decat daca incercati si „privatul”.
poate in fabrici sa fie mai nasol, dar nana floare sau badea gheo’ daca tot vad ca tre’ sa stea 8-12 ore, doara nu se vor rupe in 2 cu munca, deci…

incercati sa faceti 12 ore rapoarte nasoale, intre timp sa fiti la curent cu tot, sa oferiti suport pe 2 servicii destul de complexe (nici aia care l-au scris-in java-nu il cunosc bine)…si in general sa stai 12 ore din care 11 lucrezi la greu, 20 min mananci, 40 de min(pauza sau wc sau orice numa sa nu le vad fatza:)) ). daca va tine, atunci aveti tot dreptul sa va plangeti, daca nu…mergeti si votati:D

de Dasy la 11 mai 2010 - 14:39

@pentru gabi
sa fie disponibilizati si sa li se taie din salariu celor care au votat cu Basescu, eu n-am votat cu el, de ce sa fiu in aceeasi oala cu portocalii. Ce-i care l-ati votat va meritati soarta.

de gabi la 11 mai 2010 - 17:42

@Dasy
mda, corect, dar stii ca e imposibil…
si stii ca „ce-i” nu poate fi corect in acest context.
eu subliniam doar diferenta dintre munca depusa de multi bugetari, si ceilalti. vad pe pielea mea diferenta:)
disponibilizari in invatamant? big deal, mie dupa nici 2 luni mi s-a spus ca daca ma mai prind ca nu stiu sa raspund la „intrebarile” ce mi le pun, atunci „vorbim altfel”. treaba era chiar urata, dar eu nu aveam treaba cu baselu, ca nu sunt bugetar…cine ma proteja pe mine in cazul asta? am reusit pana la urma, invatand si acasa sa scap de…
asa ca, pe bune, nu va plang de mila!

Lasati un comentariu