APASERV , dreptul la replică şi apa murdară

• publicat la: 11 iunie 2010
APASERV , dreptul la replică şi apa murdară

De dimineaţă ,am plecat grăbită ca să asist la slujba religioasă dela Biserica Ortodoxă din centru , ocazionată de terminarea claselor a 12-a dela liceele din oraş.

Apoi  am mers la două dintre licee ca să imortalizez  pe peliculă momentele unice şi emoţionante din ultima zi din viaţa de elev a câtorva sute de tineri.

Ziua toridă, care se anunţa incă de dimineaţă ,m-a determinat să mă retrag mai repede decât mi-am propus. Am dat o fugă până acasă ca să fac un duş  şi apoi să-mi continui activităţile cotidiene.

Mare greşeală. La robinet curgea  cunoscuta apă maronie.Am pus mâna pe telefon şi am intrebat-o pe Doina Măceşan dela Radio Transilvania dacă a primit vreun comunicat care să ne anunţe ca intr-o anumită perioadă de timp a zilei  să nu folosim apa dela robinete ,dacă nu de altceva măcar să ne protejăm centralele, boilerele sau maşinile de spălat.

Nu a fost trimis niciun comunicat.Am intrebat şi cunoştinţele mele , poate ele au primit atentionări in cutia poştală; nu de altceva dar nici in urmă cu două săptămâni , când tot weeek-endul a curs apă murdară, eu nu primisem nimic in cutia poştală şi am inţeles că in anumite zone ale oraşului s-a primit aşa ceva.

Unul din colaboratorii mei mi-a atras atenţia că de dimineaţă, la alt post de  radio s-a anunţat că va curge apă murdară.

Incerc să-mi dau seama care sunt criteriile după care cei dela Apaserv selectează  pe cine anunţă de defecţiunile de pe traseu sau reparaţiile  periodice a conductelor ce duc la deversarea lichidului maroniu in casele noastre.

In urma cu câteva săptămâni ,apărea un articol informativ in ce priveşte schimbarea conducerii Apaserv dela secţia Carei.

După cum bine ştim, noi cei care locuim in Carei, problema apei „ potabile” furnizate  de–a  lungul timpului de diferite societăţi  e o problemă sensibilă si in acelasi timp,  de-a dreptul  spinoasă.

Mulţi din cei care s-au perindat pe la conducerea societăţii care gestiona apa oraşului au dat greş , fiecare din alte motive.

Noul Apaserv, actualul furnizor de apă , este o societate sătmăreană la care Primăria Carei este acţionară .

In urma concesionării sistemei de apă către societatea sătmăreană, primăria  noastră incasează lunar sume in valoare de 400 milioane de lei vechi , bani care ar trebui să-i investească in refacerea sau remedierea sistemului perimat de distribuţie al apei.

Având in vedere că la Satu Mare , calitatea apei nu ridică asemenea probleme ca in oraşul nostru , am sperat ca această societate, prin reprezentanţii ei, să remedieze şi să pună capăt problemelor existente in reţeaua de furnizare a preţiosului lichid.

La nici două zile după apariţia articolului nostru, am primit un drept la replică sec, din partea societăţii Apaserv Satu-Mare .Nu comentez conţinutul acestuia, deşi deţin date şi informaţii care contrazic cele menţionate in acel comunicat.Toate la timpul potrivit.

Ce mă deranjează insă , este acel cameleonism de care dau dovada cei din conducerea societăţii sătmărene.Nu contest că acest cameleonism este un curent la modă in zilele noastre. Probabil nu doresc să facă notă discordantă cu cei din fruntea ţării.

Incă aştept  un alt comunicat, la fel de prompt ca cel de data trecută, in care să existe o explicaţie, dacă nu o motivaţie pentru calitatea apei furnizate.

Pentru acei dintre cititori care nu locuiesc  in Carei, menţionez că apa care curgea azi   la robinete se putea confunda foarte uşor cu o Coca-Cola.

Oare să nu fi aflat cei dela Satu-Mare ce se intâmplă in Carei?

In dreptul la replică primit la vremea respectivă , se menţiona că la societatea Apaserv , numirile pentru funcţiile de conducere se fac exclusiv pe criteriul competenţei . Atunci de ce această competenţă nu se reflectă şi in calitatea apei furnizate ? Când se va manifesta  această competenţă? Si noi avem dreptul să ştim ! Doar suntem plătitori de apă potabilă !

Nu aveam pretenţia decât la un anunţ sau un comunicat cât mai simplu dar care să arate un minim respect pentru utilizatori.

Parafrazându-l pe Caragiale , am putea spune „ reparaţii,reparaţii dar să ştim şi noi”.

Si mai doresc să fac o precizare: toate comunicatele care sosesc pe adresa redacţiei, dela societăţi ce deservesc locuitorii Careiului se publică pe site-ul ziarului,  GRATUIT. Cred că la fel procedează şi cei dela Radio Transilvania sau dela alte publicaţii.

Incercaţi !

Daniela Ciută

d.ciuta@buletindecarei.ro

comentarii

de Attila la 13 iunie 2010 - 13:31

Firma de nesimtiti!
Asteapta sa le dea cineva foc, pentru a constata cat de nemultumiti sunt careienii de „calitatea” apei livrate. Nu poate fi apa. Inca din clasele gimnaziale am invatat ca apa este un lichid incolor, inodor si insipid. Adica, nu are culoare, nu are miros si nu are gust. Necazul principal al lichidului livrat de Apaserv este ca le are pe toate: culoarea cafelei, miros de apa statuta, de balta si un gust chiar salciu. Pentru asta nu ar trebui sa platim. Platim metri cubi de apa si ni se livraza altceva. Desigur, vazand ca insistentele si demersurile de reglementare a situatiei nu au avut nici un rezultat, careienii nu fac suna la reclame ceea ce a devenit un fapt obisnuit in zilele de sambata si uneori, bineinteles, fara preaviz, in alte zile : mizeria care curge pe robinete, de parca s-ar fi inversat circuitele si ne vine apa de la canalizare. Stim ca sunt conducte vechi, cu diverse depuneri pe ele, stim ca se fisureaza sau sparg de-a binelea, dar Apaserv nu se deranjeaza sa repare, inlocuiasca, sa ia masuri. deci, nesimtiti care vor doar sa ia bani, fara a furniza servicii. Despre protectia consumatorului, ce sa mai vorbim. Halal. La asa oras de cacao, apa e pe masura (la culoare). Felicitari, Apaserv, va multumim pentru cum ne faceti viata mai frumoasa. Si sa rezistati la cate injuraturi va adresam.

de Attila la 13 iunie 2010 - 20:32

Pentru ca injuraturi primiti. Multe si diverse, de o fantezie debordanta, si uneori chiar erotica. Asta in ciuda faptului ca nimeni nu mai da telefoane, nu mai reclama, pentru ca lumea a vazut ca e pierdere de timp. Cu cinici ca seful Apaserv care a avut curajul sa spuna ca nimeni nu se plange, deci oamenii sunt multumiti, ce sa mai astepti? Daca apa nu ar fi colorata, puturoasa si cu gust, as intelege ca prestatorul de servicii sa aiba o replica de acest gen. Dar cand stii ce „cafea” livrezi la robinetele careienilor, ar trebui sa ai bunul simt de a nu declara public ca oamenii sunt multumiti, chiar si pentru motivul ca nimeni nu mai scade din factura apa murdara care trece prin contoare. Acuma, e drept ca avem si noi, careienii, partea noastra de vina. Si anume ca, daca daca i-am bombarda cu reclamatii, telefoane, injuraturi si e-mailuri (si de multe ori le-am umple frigiderul de carne), poate ca ar intelege si Apaserv gravitatea problemei.Sau daca am anunta protectia consumatorului ca suntem pagubiti fiindca platim apa si ni se livreaza altceva. Iar daca seful Apaserv ar avea tupeul sa ne spuna ca ar trebui sa ridice tarifele fiindca ne livreaza cafea, atunci sa bea dumnealui cafeaua pe care ne-o livreaza.

de z la 14 iunie 2010 - 08:16

Sunt perfect de acord cu Attila dar a uitat un singur lucru ca pentru calitatea proata a apei deseori primim niste facturi chiar cu 50% mai mari decat am consumat si in momentul cand mergi sa reclami raspunsul dat de directorul din Carei este ca poti merge si la Dumnezeu ca tot atata vei plati pana ce nu faci contorizare individuala,acesta constand sa-ti cumperi tevi si accesorii + contor nou(cu toate ca ai in apartament x contoare)si sa-i suporti sa-ti distruga apartamentul (care in mod sigur l-ai renovat cu bani grei si cu economisire)si a altora daca stai la un etaj superior.
Toate acestea pe timp de criza.Eu consider toata treaba asta nesimtire curata dar romanu e facut sa indure si indura „pana-i ajunge cutitu la os”.

de IRINA la 17 iunie 2010 - 08:42

SI CUTITUL NU I-A MAI AJUNS .OARE NU TOTI FOLOSIM APA ?

de cetateanu'-Bula la 29 iulie 2010 - 09:50

..am sal sun pe GARCEA poate are timp sa meara cu „bulanu” pe la ei…

de dorada la 4 septembrie 2011 - 15:44

Sa le fie rusine tuturor de la Apaserv si nu le doresc alceva numai sa i-si spele ei copii in mocirla de apa ce n-il funizeaza,sunt toti niste incompetenti si hoti ,ca doar facturile pot sa ni-l umfle,nimic alceva nu e de capul lor.mi-e scarba sa traiesc in tara asta!

de forza viki la 4 septembrie 2011 - 16:53

jos cu LEITNER!!!!!

Lasati un comentariu