Arhiva pentru 9 august 2011

Incendiu la Tiream
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 8 august în jurul orei 1.21, în localitatea Tiream, după ce şura Magdalenei Egli a fost lovită de trăsnet. Focul a fost observat chiar de proprietară, care a solicitat ajutorul pompierilor din Carei de teamă ca flăcările să nu se extindă şi la casă. În cele 10 minute cât le-a trebuit pompierilor
Mai multe articole

Francul elveţian a trecut pragul de 4 lei
Francul elveţian a depăşit pragul de 4 lei, referinţa publicată de BNR, de 4,0221 lei/franc elveţian, fiind cu 10 bani peste cursul de schimb valabil luni (8 august) şi marcând un nou maxim istoric, pe fondul deprecierii leului în raport cu euro şi al aprecierii monedei elveţiene faţă de

Încă două meciuri amicale până la startul campionatului
FC Victoria Carei va întîlni miercuri, 10 august de la ora 17, pe teren propriu echipa Atletic Satu Mare într-un meci amical, urmând ca la sfârșitul săpămânii să mai susțină un meci pregătitor contra unei echipe din județul Satu Mare. Meciurile reprezintă un test înaintea startului ediției

Întâlnire publică cu cetățenii
APM Satu Mare organizează începând de câteva luni, la sediile primăriilor urbane de pe raza judeţeului Satu Mare, întâlniri publice pe probleme de mediu cu cetăţenii pentru a veni în sprijinul acestora privind consultarea, informarea pe această temă. Întâlnirile publice cu cetăţenii

Înscrieri pentru „Cel mai puternic bărbat 2011”
Direcţia de Cultură şi Sport din cadrul Primăriei Carei, în parteneriat cu sala de forţă Fit Force, din municipiu, organizează cea de-a treia ediţie a concursului „Cel mai puternic bărbat”, în data de 24 august, de la ora 19.00, în cadrul AugustFest, pe terenul de handbal din