Nu ne uităm istoria! Comemorarea la Carei a românilor victime ale regimului hortyst

• publicat la: 31 august 2026
Nu ne uităm istoria! Comemorarea la Carei a românilor victime ale regimului hortyst

Sâmbătă, 29 august 2026, la Carei a avut loc comemorarea românilor care au fost victime ale regimului hortyst, în organizarea Asociației românilor expulzați și refugiați în 1940 în urma Dictatului de la Viena, filiala Carei.

Manifestarea care are loc an de an la Carei s-a desfășurat în fața Monumentului românilor refugiați și expulzați, în prezența a numeroase asociații cultural-patriotice, a urmașilor românilor victime ale regimului hortyst și a deputatului Adrian Cozma, vicepreședintele Camerei Deputaților însoțit de consilierii județeni Elena Murg și Alexandru Horvath precum și de câțiva liberali din filiala Carei. Au participat și membrii de la Partidul Glasul Neamului iar la ora începerii manifestării și-a făcut apariția europarlamentarul Diana Iovanovici Șoșoacă însoțiță de senatorul de Iași Dumitru Manea și de deputatul de Bihor Andrei Vidra.

Nu au dat curs invitației nici autoritățile județene, nici cele locale. Primăria Carei a trimis o coroană de flori prin directorul Direcției de Cultură, Bogdan Georgescu.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României și cu Imnul Refugiaților, Dac-am plecat Ardealule din tine…,, intonat de către membrii Asociației Seniorilor Sătmăreni.



Un parastas în memoria românilor victime ale regimului hortyst a fost săvârșit de către protopopul greco-catolic Lucian Cociorva și de către preotul ortodox Gheorghe Sorian.

Versurile  poeziei ,,Suntem născuți în linia întâi!,, au fost redate chiar de autorul lor, prof.Cornel Vlad de la Asociația Glasul Neamului.

Au urmat depuneri de coroane de flori din partea Primăriei Carei, a Asociației județene a românilor expulzați și refugiați filiala Carei și Satu Mare, Asociatiei Rezervistul Militar, Unirea 2009, societatea cultural-patriotică Avram Iancu Carei, Asociația Seniorilor Sătmăreni, partidele PNL, Glasul Neamului și S.O.S.

GALERIE FOTO 

Mesajul PS Episcop Virgil Bercea a fost transmis de către părintele protopop Lucian Cociorva.

Au rostit alocuțiuni emoționante col(r) dr.Constantin Moșincat, deputatul Adrian Cozma, vicepreședintele Camerei Deputaților, domnii George Sima, Valentin Ene și Tudorel Șopârlă de la partidul Glasul Neamului și senatorul S.O.S Dumitru Manea.







Cântece patriotice au fost interpretate de către Angela Munteanu și membrii Asociației Seniorilor Sătmăreni.




La data de 30 august 1940 s-a semnat Dictatul de la Viena prin care României i se fura nordul Transilvaniei cu populație majoritar românească. Trupele Ungariei hortyste au intrat imediat în teritoriile românești și au supus populația românească unor atrocități greu de imaginat. Cei care au scăpat cu viață s-au refugiat în teritoriile românești neocupate de hortyști. Drama acelor români este ascunsă și astăzi și nu este relatată în manualele de istorie.

Asociația noastră aduce prinos de recunoștință an de an memoriei părinților și bunicilor noștri pentru jertfa lor în păstrarea identității românești.

Tragic este că la 86 de ani distanță de la începutul suferințelor lor, urmașii sunt DISCRIMINAȚI de chiar guvernul României care NU DOREȘTE să aplice LEGEA 154/2021 pentru toți beneficiarii ci doar pentru minoritari!!!

Românii urmași ai victimelor regimului hortyst din perioada 1940-1945 sunt DISCRIMINAȚI în ROMÂNIA!

Daniela Ciută,

urmaș de român persecutat etnic și expulzat în 1940, președinte filiala Carei a Asociației românilor refugiați și expulzați în 1940

Lasati un comentariu