Disponibilizaţii „de formă” ai României, plătiţi regeşte să plece, apoi reangajaţi în aceeaşi instituţie

• publicat la: 27 septembrie 2011
Disponibilizaţii „de formă” ai României, plătiţi regeşte să plece, apoi reangajaţi în aceeaşi instituţie

V-ar plăcea să fiţi angajat la stat, să vi se ofere posibilitatea să fiţi disponibilizat şi să primiţi 18.000 euro drept plăţi compensatorii, ca apoi să vă reîntoarceţi la serviciu în aceeaşi instituţie? Asta în ajunul crizei ce urma să măture salariile bugetarilor.

La început de 2010, Guvernul Boc a luat câteva măsuri de austeritate, la presiunea organismelor financiare  internaţionale, printre care s-a aflat şi demararea unui proces de diminuare a aparatului  bugetar. Agenţia Domeniilor Statului a fost afectată, la rându-i de această ultimă măsură, disponibilizând o şesime din personal. Economia făcută la bugetul de stat prin valul de concedieri s-a dovedit a fi păguboasă. Conducerea instituţiei a oferit fiecărui disponibilizat aproximativ 18.000 euro drept plăţi compensatorii, suma totală ajungând la 1.078.000. La scurt timp, o parte din disponibilizaţi s-au reîntors senini la lucru, fie tot în cadrul ADS, fie pe posturi similare în cadrul Ministerului Agriculturii.

sursa romanialibera.ro

Lasati un comentariu