Protecţia împotriva abuzurilor angajatorilor

• publicat la: 19 December 2011
Protecţia împotriva abuzurilor angajatorilor

Cu două job-uri şi niciunul

Experienţa profesională: 10 ani de litigiu cu job-ul la tribunal!

După un deceniu de litigiu si multi nervi mâncaţi, un fost angajat in asigurări incă mai aşteaptă să vadă pentru care job să se trezească in fiecare dimineaţă!

Dacă, pentru majoritatea dintre noi, două contracte de muncă constituie prilej de bucurie, pentru unii reprezintă un motiv de deplasare constantă la tribunal. Evenimentul nefericit i s-a intâmplat dlui. Nicolae, fost şef serviciu daune auto in cadrul unei societăţi de asigurări, care a avut neinspirata idee de a-si informa şefii cu privire la unele nereguli din cadrul companiei. Un pas greşit – am zice cu totii, mai ales in societatea românească, acolo unde corectitudinea si codul de etică sunt termeni nu prea familiari, ci mai degraba un fel de oi negre pentru bunul mers al afacerii.

Daca te gândesti că, lucrând intr-o societate de asigurări, esti asigurat din toate punctele de vedere, acest lucru nu il poate confirma si protagonistul poveştii. Totul a inceput in anul 1999, când, fiind numit in functia de inspector de daune la o societate de asigurări, a dovedit, datorita eficientei sale pe plan profesional, ca merita avansat la statutul de sef de serviciu daune auto. O avansare ce s-a dovedit a-i fi fatidica, de altfel. Sa fii prea zelos la serviciu nu este intotdeauna ce-si doresc sefii. Personajul nostru isi luase noua functie in serios si era hotarat sa clarifice o serie de dosare intocmite dupa criterii vizibil nelegale: accidente trucate, contracte antedatate, pagube fictive si multe altele asemenea.

Zelul lui a fost rasplatit de superiori cu o concediere in pasi marunti, dar siguri. Algoritmul eliminarii din schema de personal a debutat cu indepartarea de la activitatea de baza si restrictionarea accesului la anumite dosare. Ulterior, pachetul salarial negociat initial a fost si el bine subtiat. Deznodamantul il putem anticipa cu totii: concedierea.

Nemultumit de soarta pe care i-o croisera sefii, omul a intentat un proces de contestare a acestei decizii, pentru ca, la un an de la initierea procesului, sa-i fie dat castig de cauza. Sa nu fim naivi, povestea nu se incheie aici, cu un final fericit pentru protagonistul nostru. Din contra, reintors la locul de munca cu decizia judecatorului in servieta, Nicolae constata ca portofoliul de asigurari, respectiv angajatii, au fost preluati de catre o alta companie, iar el nu figureaza in lista angajatilor.

Pentru a evita despagubirea prin salarii compensatorii a angajatilor, compania de asigurari a recurs la un joc de culise, propunand acestora sa demisioneze, urmand ca a doua zi sa fie repusi in functie la o noua companie ce i-ar fi preluat activitatea. A urmat un alt proces, de data aceasta in urma unei plangeri penale, si in urma caruia Nicolae a obtinut o sentinta de reintegrare in vechea functie, primind in parteneriat si un executor judecatoresc. Lucrurile se complica si mai mult din acest punct: decizia de reintegrare era pentru un post inexistent, firma care a preluat portofoliul neavand in schema organizatorica functia respectiva. I s-a oferit plata unor sume compensatorii, fixate unilateral de catre companie.

Nemultumit atat de cuantumul compensatiilor, cat si de modul in care fostul angajator a inteles sa-i arunce in dispret niste banuti pentru a-i inchide gura, Nicolae a initiat un lung sir de contestatii si procese. Dreptatea lui insemna reincadrarea in vechiul post. A fost posibil acest lucru, in cele din urma? Au reusit judecatorii sa solutioneze partea de contract si cea juridica a problemei?

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza site-ul www.avocat-tv.ro,

comentarii

de Matee la 30 December 2011 - 08:06

Good to see real expertise on display. Your cotnirbution is most welcome.

de smc la 30 December 2011 - 11:28

contribution

Lasati un comentariu