Un „Vis împlinit „la Şcoala Vasile Lucaciu

• publicat la: 2 decembrie 2011
Un „Vis împlinit „la Şcoala Vasile Lucaciu

Elevii Şcolii cu clasele I-VIII „Vasile Lucaciu” au adus pe scena evenimentelor dedicate zile de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României originea stră-strămoşească a unui brav popor deschizând totodată şiragul sărbătorilor tradiţionale româneşti de iarnă.Cu această ocazie,urează  cititorilor, multă sănătate, bucurii, spor în activităţi, inimi pline de iubire şi bunătate sufletească. La Mulţi Ani România, La Mulţi Ani tuturor !

Cu modestia proverbială, caracteristică unei şcoli cu tradiţie centenară, într-o comunitate mică, inocenţa vârstei scursă prin clepsidra unui timp european în ascensiune modernă a încântat auzul, sădind iubirea de patrie în fiecare cotlon al sufletului.

“Visul împlinit”  este titlul lecţiei de limba română  de la care a pornit iniţiativa elevilor clasei a III-a A îndrumaţi de învăţătoarea lor,Rodica Motişan, de a cunoaşte şi a înţelege mai profund semnificaţia zilei de 1 Decembrie.

Au aflat că la 1 Decembrie 1918 trupul ţării se reîntregea  cu Transilvania. Au confecţionat cu mult drag steguleţe tricolore şi au învăţat cântecul „ Tricolorul ” de Ciprian Porumbescu.

“Cinstim eroul”a fost momentul comemorării pe  29 noiembrie 2011,a 89 de ani de la moartea marelui patriot Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, memorandist şi făuritor al României Mari. Scopul activităţii a fost o readucere aminte şi o pomenire a celui care a luptat pentru idealul sfânt al poporului român.

Elevii au depus o coroană de flori şi au păstrat un moment de reculegere în faţa statuii lui Vasile Lucaciu din incinta şcolii care-i poartă cu mândrie numele. Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut atât de glorios iubirea de patrie continuă să fie cultivată. Au urmat lecţii interactive de istorie susţinute de cadrele didactice ale şcolii la ciclul primar şi gimnazial.

Spre încântarea sufletului şi a auzului, elevii au adus brave pilde de mândrie naţională din arhiva istoriei prin sceneta şi colajul de cântece şi poezii recitate şi expuse, prin remarcabila colecţie de obiecte tradiţionale româneşti şi vernisajul de desene.

La organizarea evenimentelor, alături de conducerea şcolii reprezentată prin  Director prof. Alina Mocanu şi Director adjunct prof. Olea Mioriţa şi-au adus contribuţia în mod excepţional profesorii  Ioan Nicoleta,  Belteki Francisk,  Graz Gabriela, Mocan Nicoleta, Gal Anita,  Dumitru Iederan.

Să nu uităm „ Când călcăm, Pământul ne sărută tălpile” (Lucian Blaga)

Suntem neam de eroi !  Cuvinte pe care le respirăm zilnic până se vor amesteca literă cu literă în toate celulele noastre.

LA MULŢI ANI ROMÂNIA ! Bucuria noastră din suflete poartă trei culori.

sursa Scoala Vasile Lucaciu

comentarii

de dory la 2 decembrie 2011 - 19:49

felicitari organizatorilor

Lasati un comentariu