Cazul Borbely testează coaliţia PDL-UDMR

• publicat la: 5 aprilie 2012
Cazul Borbely testează coaliţia PDL-UDMR

Procurorii DNA vor să-l cerceteze penal pe ministrul Laszlo Borbely pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Un vot în Camera Deputaţilor va pune însă la grea încercare coaliţia. La închiderea ediţiei, Borbely era aşteptat la Guvern, la convocarea premierului Ungureanu.

La scurt timp după ce procurorul general al României i-a solicitat ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să declanşeze procedura prin care liderul UDMR să poată fi urmărit penal, dinspre Uniune au început să curgă declaraţii de susţinere pentru ministrul Mediului. Ba chiar s-a vorbit despre o „campanie de discreditare” la care ar fi supus vice-preşedintele UDMR şi însăşi Uniunea. „Nu cunosc amănuntele acestui dosar, nu vreau să mă pronunţ. Totuşi, e de gândit când domnul Frunzăverde îşi dă demisia din PDL şi zice că România este un stat poliţienesc. Nu dă de gândit? Autorităţile să îşi facă treaba, dar nu cred că sunt atâţia duşmani ai României câţi oameni controlează DNA”, a declarat preşedintele UDMR Mureş, deputatul Kelemen Attila. „E un demers politic, care se face acum înaintea campaniei electorale. Suntem convinşi de cinstea şi nevinovăţia domnului Borbely, iar Comisia juridică a Camerei Deputaţilor trebuie să studieze dosarul cu atenţie. Laszlo Borbely este vicepreşedintele politic al UDMR şi se încearcă discreditarea omului politic şi a UDMR în pragul alegerilor locale”, a apreciat, pentru România TV, şi senatorul Gyorgy Frunda.

La rândul său, Laszlo Borbely a declarat că a aflat din presă că există un dosar în care este acuzat de procurorii DNA. „O să vă spun mai multe detalii atunci când o să am acces la acest dosar şi o să ştiu despre ce este vorba”, a declarat ministrul de la Cluj.

PDL şi UNPR spun că nu-l apără în faţa justiţiei

În ciuda declaraţiilor partenerilor de la UDMR, liderii PDL şi UNPR s-au grăbit să spună că nu vor obstrucţiona justiţia atunci când solicitarea de începere a urmăririi penale a lui Laszlo Borbely va ajunge la vot în Parlament. Ceea ce nu înseamnă că solicitarea procurorilor va fi şi avizată favorabil. Aceasta deoarece, pe de o parte, PDL, UNPR şi minorităţile naţionale nu au suficiente voturi de unele singure, aşa că stau la votul unora din de-putaţii UDMR sau, dacă aceştia ră-mân solidari cu Borbely, al de-putaţilor USL. Pe de altă parte, fiind votul secret, este imposibil de văzut de unde vin eventualele voturi „împotrivă”, aşa că nu este exclus ca faptele să fie contrare declaraţiilor.

Oricum, este de aşteptat ca situaţia Borbely să nască discuţii aprinse în coaliţie, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut în iulie, când a început să se vorbească despre beneficiile pe care le-ar fi avut Laszlo Borbely în schimbul favorizării unei firme abonate la contractele Administraţiei Na-ţionale „Apele Române”. Atunci, la presiunea partenerilor de coaliţie, democrat-liberalii au ieşit, în frunte cu premierul Boc, să-i ia apărarea lui Borbely şi să spună că, atât timp cât nu s-a început oficial vreo anchetă, acesta rămâne membru al Guvernului cu drepturi depline. Tot ca formă de presiune, liderii UDMR au anunţat atunci că se vor întâlni cu reprezentanţii USL pentru a discuta despre revizuirea Constituţiei şi modificarea legilor electorale. Ulterior, atât scandalul Borbely, cât şi discuţiile despre revizuirea Constituţiei au fost îngropate.

Care sunt acuzaţiile

Potrivit surselor judiciare, ministrul Mediului ar fi făcut trafic de influenţă în favoarea unei firme din Satu Mare, patronată de Ioan Ciocan, ginerele deputatului PSD Gheorghe Ciocan. Societatea comercială ar fi obţinut mai multe contracte de la Administraţia Naţională „Apele Române”, instituţie aflată în coordonarea lui Laszlo Borbely. În schimb, vicele UDMR ar fi beneficiat de lucrări de amenajare, în valoare de 20.000 euro, la apartamentul cuscrei sale.

În iulie 2011, când procurorii DNA au efectuat şi o percheziţie la imobilul cu pricina, şeful DNA, Daniel Morar, reclama exercitarea de presiuni de către politicieni în dosarul Borbely. „Am văzut în ce constau declaraţiile de susţinere ale colegilor de partid sau ale altor partide politice şi nu fac decât să constat că se întâmplă lucruri care în ultima vreme se repetă în mod obişnuit. (…) Aceste personaje care fac acuzaţii nu cunosc nici situaţia de fapt, nici situaţia juridică şi nici normele juridice aplicabile în materie, fără ca asta să-i împiedice să facă acuzaţii de genul «DNA este o instituţie abuzivă». Problema se pune atunci când acest climat pune presiune pe procuror, în condiţiile în care oricum instrumentarea unui astfel de dosar este oricum destul de dificilă”, declara atunci Morar la postul public de televiziune.

sursa ziare.ro

comentarii

de Horia Mărieș la 5 aprilie 2012 - 09:23

Nu deslușesc f. bine personajele din fotografie.
Al doilea din stânga este cumva cine cred eu?
Este cumva ăla care dă mâna și se aseamănă cu șeful lui, cu Borbely, pe tema falsului în delarațiile de avere?
Dacă m-au înșelat ochii mei bătrâni, vă rog să mă scuzați.
Se mai întâmplă.

Lasati un comentariu