Subiecte Evaluare Naţională 2012. Proba la română
EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012 a început cu proba la română. Aproximativ 190.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a s-au înscris pentru a susţine acest examen.
La primul subiect la proba de limbă şi literatură română, elevii au primit un fragment din romanul “Cireşarii” de Constantin Chiriţă pe baza căruia trebuiau să-şi dovedească cunoştinţele de vocabular şi de teorie literară, precum şi capacitatea de a înţelege şi comenta un text literar. Pe baza aceluiaşi text, absolvenţii claselor a VIII-a trebuiau să-şi exprime opinia în legătură cu mesajul transmis.
Subiectul al doilea a vizat cunoştinţele despre textele non-literare. Elevii trebuiau să identifice autorul, numele unui articol despre ebook şi publicaţia în care a apărut. Cunoştinţele de gramatică au fost verificate pe baza aceluiaşi text. Cea de-a doua compunere pe care elevii trebuiau să o redacteze avea ca temă trăsăturile unui coleg pasionat de lectură.
sursa ziare.ro