Istoria pomului de Crăciun
Deşi în Europa originea sa precreştină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuşi împărţite: unii văd în el o reprezentare a „arborelui lumii”, alţii îl consideră o referire directă la „arborele Paradisului”, împodobit cu mere de un roşu aprins, care amintesc de păcatul originar comis de primii oameni, care a dus la alungarea lor din Rai.
Până în secolul al XV-lea, crenguţele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca şi darurile pe care şi le făceau oamenii unii altora erau considerate tradiţii păgâne. Dar nu peste multă vreme în locul acestora va fi folosit un arbore întreg. Cu timpul, ele au intrat în obiceiul sărbătorii.
Pomul cunoştinţei Binelui şi Răului
Conform documentelor, în 1605 la Strasbourg a fost înălţat primul pom de Crăciun, într-o piaţă publică. Nu avea încă lumânări şi era împodobit cu mere roşii, în amintirea Pomului cunoştinţei Binelui şi Răului din roadele căruia au gustat Adam şi Eva. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobeşte primul brad aşa cum îl cunoaştem noi astăzi.
După 1878, globurile de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au tot mai mult succes, aşa că această tradiţie pur germană va cuceri întreaga lume, fiind adoptată pretutindeni, fie că este vorba despre ţări din Asia, Africa, America de Nord şi de Sud sau Australia.
La sfârşitul sec. al 19-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără pomul de Crăciun, împodobit şi scânteietor. În 1776, prin intermediul soldaţilor germani care participau alături de englezi la războiul de independenţă, tradiţia pomului de Crăciun ajunge şi în Statele Unite, iar în anul 1880 cucereşte şi Casa Albă.
La noi obiceiul a pătruns o dată cu influenţa germană, când primii studenţi români au început să meargă la studii la universităţile din Berlin sau Viena, şi la curtea regală a dinastiei de Hohenzollern, sosită în Ţările Române în 1866, unde prinţii şi prinţesele au început să împodobească bradul, obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureşteană. Cântecul german de Crăciun „O Tannenbaum”, cu versuri de Melchior Franck, puse pe o melodie populară din Silezia, din secolul al XVI-lea, a devenit în limba română „O, brad frumos”, iar obiceiul împodobirii bradului a pătruns de-atunci în toate casele românilor.
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr