Pastorala la Învierea DOMNULUI – 2013

• publicat la: 4 May 2013
Pastorala la  Învierea DOMNULUI – 2013

Iubiţii mei fii sufleteşti,
Prin Învierea Domnului s-a încununat toată lucrarea pe care Dumnezeu, prin Cuvântul Său, Iisus Hristos, a început-o de la facerea lumii, toate cele văzute sau nevăzute. De aceea, în Ziua Învierii Domnului se bucură toată creatura, se bucură cerul şi pământul, pentru că prin Înviere a fost biruită moartea, pentru că prin Înviere a biruit Hristos care este Viaţa, a biruit Hristos şi a pierit satana. Prin Învierea lui Hristos s-a deschis cerul şi a fost pustiit iadul, prin Învierea lui Iisus Hristos, Care S-a numit „Fiul Omului”, a fost eliberat din robie Omul şi a fost aşezat la locul de cinste şi de slavă, pe care a avut-o la început de la Dumnezeu.

Prin Învierea Domnului a fost eliberat omul de frica morţii, iar trupul, ca şi sufletul, a devenit nemuritor, precum a devenit şi trupul lui Iisus Hristos după Înviere. Prin Hristos Cel înviat toţi cei ce cred în El, cei ce-L ascultă pe El, cei ce-L iubesc şi-L urmează pe El, devin ca El, devin fii ai lui Dumnezeu (In. 1,12). De aceea, în Ziua Învierii Domnului se bucură toată creatura Lui, dar mai presus de toate se bucură această minunată creatură a lui Dumnezeu, adică Omul, care, numai după Învierea lui Iisus Hristos a devenit om cu adevărat, stăpân peste toată creatura, aşa cum l-a făcut Dumnezeu când l-a pus în Eden.

Înainte de a învia Hristos cu trupul, omul devenise rob al trupului, rob al patimilor, rob al cărnii, pe care o stăpânea duhul cel rău, duhul diavolului. Trupul lui muritor nu mai asculta de suflet, de glasul lui Dumnezeu, Care-i vorbea omului prin conştiinţă, ci era înăbuşit de patimile trupului, de poftele şi plăcerile pământeşti, iar omul rătăcea prin lume ca o fiinţă pierdută. Dumnezeu însă nu l-a uitat pe om ci, ca un Tată bun, prin diferite mijloace şi semne, prin drepţi, prin profeţi şi prin îngeri, i-a vorbit şi i-a amintit că are în el un dar minunat, primit de la Dumnezeu-Tatăl, şi anume sufletul nemuritor, care însetează mereu după izvorul de unde a plecat, însetează mereu după Dumnezeu – izvorul tuturor existenţelor.

Fără Învierea Domnului nici zămislirea Sa din Fecioara Maria, nici naşterea Sa din Betleem, nici viaţa Sa pământească, nici învăţăturile şi minunile Sale, nici faptele profeţilor şi ale drepţilor, nici chiar ale ucenicilor şi sfinţilor mucenici, nu ar fi avut mai mare importanţă, ci era doar o lucrare omenească, pământească. Oricât de măreţe şi importante ar fi fost aceste lucrări, ar fi rămas fapte şi lucrări omeneşti şi pământeşti şi nu ar fi avut ceea ce a dobândit omenirea prin Învierea lui Hristos.

Iubiţi fraţi şi iubite surori,
Credinţa în Învierea Domnului este cea dintâi şi cea mai mare poruncă pe care Dumnezeu o cere de la noi, de la toată făptura omenească. Zadarnice sunt toate – zice Scriptura, dacă nu ar fi înviat Hristos, zadarnice sunt toate, dacă noi nu credem că Iisus Hristos a înviat.

După Învierea Sa, Iisus Hristos, Stăpânul cerului şi al pământului, a rămas patruzeci de zile pe pământ, arătând tuturor că a înviat, că este întreg şi viu, că nu este o nălucă sau o arătare, că trupul Lui înviat are carne şi oase, arătând prin aceasta că trupurile oamenilor, la a doua înviere, nu vor fi doar nişte stafii sau nişte arătări, ci vor fi oameni întregi, bărbaţi şi femei, doar că aceste trupuri, după înviere, nu vor mai fi supuse stricăciunii şi nu se vor mai însura sau mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în ceruri. Aşadar, prin Învierea lui Iisus Hristos, omul are toată slava, toată strălucirea, toată frumuseţea, toată fericirea şi mărirea.

De aceea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după ce a treia zi a înviat din morţi, n-a plecat imediat de pe pământ la cer, ci a mai rămas pe pământ 40 de zile. Pentru cele 40 de zile pe care Iisus Hristos le-a petrecut pe pământ după Înviere, avem martori cunoscuţi care ne vorbesc despre Învierea lui Iisus Hristos, cel ce a fost chinuit, batjocorit, biciuit, răstignit, ucis şi aşezat în mormânt în văzul tuturor, fără ca aceştia să aibă vreo nădejde că El va învia. Martorii acestor întâmplări au rămas şi s-au întâlnit cu Iisus după Înviere, L-au văzut, L-au auzit vorbind, au mâncat împreună cu El (Lc.24, 42-43). Ucenicii s-au adunat în jurul Său, I-au ascultat cuvintele, sfaturile, poruncile, I-au pipăit rănile din mâini, din picioare, din coasta Sa şi au fost pătrunşi de credinţa că Hristos a înviat. Apoi au început să vorbească despre Învierea Domnului în templu, pe drumuri, în faţa celor mai mari duşmani ai lui Hristos, fără frică, strigând: noi am văzut, noi am pipăit, noi nu putem să nu vestim Învierea Lui, „noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit” (Fapte 4, 20).

„După ce a trecut sâmbăta, – spune evanghelistul Matei – când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei…. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se,
au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” (Mt. 28, 1-9). „Maria!”, a fost primul cuvânt pe care Iisus Hristos l-a rostit după înviere, chemând prin acesta parcă pe toate femeile din lume să vină şi să-L preamărească pe Cel ce cu moartea pe moarte a călcat. Dar când Maria Magdalena a încercat să îmbrăţişeze picioarele Domnului, Fiul lui Dumnezeu i-a poruncit: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (In. 20,17). Acesta este mesajul cel mai important şi cel mai înalt pe care Mântuitorul l-a trimis printr-o femeie ucenicilor şi prin ei la tot neamul omenesc, aceasta este vestea cea mai importantă, vestea cea mai înaltă pe care Hristos în Ziua Învierii a transmis-o tuturor oamenilor, la tot neamul lui Adam. De aceea în ziua aceasta, în Ziua Învierii, toată suflarea se bucură şi se înalţă spre Tatăl, spre Dumnezeul tuturor cântând: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”

Iubiţii mei fii sufleteşti,
Hristos este cea dintâi mărturie a Învierii Sale prin arătările Lui din cele 40 de zile înainte de Înălţare, în care a rămas pe pământ şi S-a arătat la mare mulţime de oameni, arătări de care se ştie sau nu se ştie, care au fost sau nu au fost menţionate în scris. După Înviere, patruzeci de zile Iisus Hristos a rămas pe pământ, a rămas între oameni şi le-a vorbit oamenilor. Bucuraţi-vă că Hristos a înviat. Bucuraţi-vă că raiul s-a deschis. Bucuraţi-vă că moartea a fost înfrântă. Bucuraţi-vă că Hristos a biruit pe vrăjmaşul nostru diavolul. Bucuraţi-vă că după trei zile Hristos S-a reîntors să petreacă cu oamenii patruzeci de zile pe pământ. În aceste zile Iisus Hristos S-a întâlnit şi a vorbit cu ucenicii şi le-a spus multe din tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, le-a arătat rănile din coastă şi mâinile şi picioarele Sale. A vorbit cu o mare mulţime de oameni întărindu-le credinţa.

După 40 de zile pe care le-am petrecut în post şi rugăciuni deosebite, pline de fapte sfinte, în aceste zile am postit şi ne-am rugat, ne-am mărturisit şi ne-am împărtăşit cu Trupul şi dumnezeiescul Sânge al lui Hristos.

Cele patruzeci de zile de post au fost pentru un crestin zile sfinte, zile de cumpătare, de rugăciune şi de fapte bune. În aceste zile şi cu sufletul şi cu trupul ne-am curăţit, ne-am sfinţit, ne-am pregătit să-L primim pe Iisus Hristos, Stăpânul cerului şi al pământului. Prin jertfa si Învierea Sa ne-a deschis drumul spre Dumnezeu Tatăl. Zidul care ne despărţea de Dumnezeu, Hristos l-a surpat şi uşile Raiului s-au deschis.

În aceste zile pe tot pământul se cântă cântare de laudă Învierii Domnului. În toate bisericile şi casele se aduce slavă lui Hristos Care a biruit moartea şi a deschis porţile Raiului. În aceste zile fiecare crestin îl salută pe fratele său cu salutul iubit de Dumnezeu: „Hristos a înviat!”. Acestui salut şi îngerii şi oamenii îi răspund cu bucurie. Paşii lui Hristos se aud duduind prin istorie. În China sau în India, în inima Africii sau în Alaska, pretutindeni pe glob, astăzi în ziua Învierii Domnului se aude cântându-se cântarea care preamăreşte, sfinţeşte şi luminează viaţa întregii omeniri. E cântarea ce copleşeşte şi dă sens şi bucurie vieţii.

Surlele nu sunt în stare să înăbuşe imnul slavei, care dintr-o margine a lumii până la altă margine a lumii, în bordeie sau în palate, în munţi sau în frumoasele câmpii, se aude cântându-se: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”. Imnul acesta îl face pe om să tresalte de bucurie. Este cântecul speranţei, este imnul care alungă din sufletul tuturor frica de moarte.
Hristos a înviat!
†JUSTINIAN
ARHIEPISCOP AL MARAMUREŞULUI ŞI SĂTMARULUI

Lasati un comentariu