Înşelăciuni asupra vârstnicilor

• publicat la: 21 martie 2014
Înşelăciuni asupra vârstnicilor

În urma investigaţiiilor desfăşurate de poliţiştii Secţiei 1 de Poliţie Satu Mare au fost identificaţi şi reţinuţi autorii mai multor fapte de înşelăciune şi furt.

La data de 20 martie 2014, numita T.T. din Satu Mare, sesizează Poliţia faptul că, în ziua precedentă, în jurul orei 15.00, s-a prezentat la domiciliul său un tânăr care pretindea că ar fi rudă cu una dintre vecinele sale. Acesta i-a cerut insistent să-i împrumute o sumă de bani până la venirea „naşei” sale. Deşi victima a avut suspiciuni privind veridicitatea celor afirmate de tânăr, ştiind de altfel, că vecina în cauză este plecată din localitate, tânărul a convins-o prefăcându-se că vorbeşte la telefon cu „naşa” sa, astfel încât în final i-a dat 200 de lei pentru a-şi cumpăra alimente.

În urma cercetărilor realizate de poliţişti a fost identificat şi reţinut în data de 20 martie 2013 autorul acestei fapte în persoana numitului G. Dominik, de 19 ani, din Satu Mare.

Acesta a acţionat după acelaşi scenariu în repetate rânduri, vizând în special persoanele vârstnice, pe care reuşea să le determine, printr-un comportament manipulator, aparent civilizat, să îi dea sumele de bani solicitate, folosindu-se de nume ale unor vecini, luate de la avizierul blocurilor, pe care îi invoca drept rude,comiţând în perioada februarie 2013-martie 2014, un număr de 19 înşelăciuni şi 5 furturi din locuinţele persoanelor înşelate, profitând de neatenţia victimelor care-i permiteau accesul în locuinţă şi de bunurile existente la îndemână.

Întrucât la unele din aceste fapte a participat şi numitul V.Iosif, de 19 ani, din Satu Mare, cercetările au început faţă de ambii autori, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi furt calificat. G. Dominik a fost reţinut pentru 24 de ore, iar V. Iosif este cercetat în stare de libertate, urmând a se stabili întreaga activitate infracţională a celor doi autori.

Recomandăm cetăţenilor, în special, persoanelor vârstnice şi singure:

Să nu permită accesul în locuinţe persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul invocat: cunoştinţe comune, prestări de diverse servicii, vânzare de bunuri, donaţii etc.

Să nu dea bani persoanelor pe care nu le cunosc indiferent de motivul solicitării;

Să verifice informaţiile susţinute de diverse persoane necunoscute, telefonic sau personal, consultându-se şi cu alţi membrii ai familiei;

Să nu dea curs solicitărilor imperative, aşa ziselor urgenţe, care urmăresc faptul ca victima să nu aibă timp pentru a analiza situaţia sau pentru a se consulta cu alte persoane apropiate.

Lasati un comentariu