Sfinţirea crinilor şi binecuvântarea copiilor la biserica Sf.Anton de Padova

• publicat la: 7 iunie 2014
Sfinţirea crinilor şi binecuvântarea copiilor la biserica Sf.Anton de Padova

Parohia bisericii Sf Anton de Padova de pe str.Independenţei( fosta Gării) din municipiul Carei îşi  sărbătoreşte hramul vineri,13 iunie 2014.

Parohul,pr.Cristian Bălan, invită toţi credincioşii să participe la Sfânta Liturghie care se va oficia de la ora 17,00 în curtea din spatele bisericii,urmând ca apoi să aibă loc Sfinţirea Crinilor şi Binecuvântarea copiilor.

Ritul binecuvântării crinilor şi al copiilor este unul foarte vechi în Biserică. Crinii, florile predilecte ale sfântului Anton, sunt semnul vieţii curate, oferite în totalitate lui Dumnezeu. Crinii devin astfel simbolul virtuţilor sfântului Anton şi invitaţie pentru creştini la o viaţă curată. Sfântul Anton a avut, de asemenea, o grijă deosebită pentru cei mici şi o iubire specială faţă de pruncul Isus. De altfel, statuile sfântului Anton de Padova sunt cunoscute prin faptul că sfântul poartă un crin în mâna dreaptă, iar cu cealaltă mână îl ţine pe Isus aşezat pe Sfânta Scriptură.

Lasati un comentariu