Arhiva pentru 28 iunie 2014
Găleata cu balegă de cal
Mi-am adus aminte de o snoavă care ar putea fi considerată hazlie dacă n-ar fi fost adevărată. In ziua de 9 februarie 2006 un careian, mare iubitor de cai, revoltat de cele scrise de ziaristul Szász Lóránd despre Asociația Equus, l-a așteptat pe acesta în fața primăriei din Carei, i-a turnat foarte calm o găleată plină cu bălegar de
Mai multe articole
Atletism:Un campion naţional şi un vicecampion la Carei
Campionatul Național al copiilor la atletism, s-a desfăşurat luni și marţi în complexul Lia Manoliu din Bucureşti. Printre concurenţii calificaţi la această competiție s-au numărat și atleţii careieni, care s-au întors acasă cu un titlu de campion şi unul de vicecampion si cu 8 clasări
Ordonanţa de urgenţă pentru măsuri în domeniul educaţiei
Guvernul a adoptat joi în şedinţă ordonanţa de urgenţă privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice care reglementează, printre altele, modificarea duratei învăţământului profesional şi norma didactică apersonalului didactic de predare din
Albinuțele Baltice, migul și parașutiștii au făcut show la Mitingul Aviatic
Peste 30 de piloți și parașutiști au fost prezenți sâmbătă, 28 iunie pe Aeroportul Satu Mare, făcând deliciul sutelor de spectatori. Deschiderea oficială a avut loc la ora 12.30, în cadrul ei au fost prezenți, președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, deputatul Ovidiu Silaghi directorul
Au inceput inscrierile pentru Festivalul Drumetii Montane 2014
Festivalul Drumetii Montane 2014 este un eveniment ce se va desfasura in perioada 01 – 03 august 2014, la Complexul Turistic Cheile-Butii, Muntii Retezat. FESTIVALUL DRUMETII MONTANE este a III-a etapa, TIP MASTER, in cadrul Campionatului National de Turism Sportiv „STAFETA MUNTILOR”, editia
Bibliotecarii din bibliotecile publice participă la cel de-al doilea eveniment profesional din acest an
Biblioteca Județeană Satu Mare și Asociația Națională a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (ANBPR) – Filiala Satu Mare organizează cea de-a doua sesiune de lucru din cadrul programului anual de pregătire profesională a bibliotecarilor din sistemul bibliotecilor publice
Exerciţii spirituale de orientare în viaţă la Centrul Spiritual Manresa
Centrul Spiritual Manresa din Cluj-Napoca anunţă Exerciţii Spirituale de orientare în viaţă pentru tinerii între 17-27 de ani. „Dacă eşti un tânăr care nu vrea să stea la balcon uitându-se la viaţa sa care trece, nici nu vrea ca alţii să trăiască în locul său, ci doreşte să intre