România e ţara tuturor posibilităţilor. Suntem departe de a fi o ţară săracă, dar, cu toate acestea, populaţia, majoritatea ei, trăieşte la limita sărăciei. Concluzia este una singură: se fură pe rupte! Iar DNA ne-a dovedit-o în ultima perioadă. Şpaga şi parandărătul sunt la ordinea zilei. Şpaga de la câteva sute de lei la milioane de euro. Via funcţii şi promisiuni de avansare. Iar parandărătul capătă şi el forme hilare. În bani şi în natură.
Legea achiziţiilor publice a fost elaborată şi votată în spirit european, pentru transparenţă şi pentru o corectă cheltuire a banului public. Pe principiul “fie ca cel mai bun să învingă”. Numai că suntem în România, unde se fură de la furculiţă la şina de tren. Aşa că românul, inventiv, a găsit fel de fel de metode pentru a înşela.
În mod normal, la o licitaţie primează preţul şi calitatea. Este de aşteptat ca oferta cea mai valoroasă să câştige. Şi în spiritul grijii faţă de banul public să câştige cel ce are oferta cea mai ieftină, încadrându-se în condiţiile Caietului de Sarcini. Dar la multe licitaţii se întâmplă lucruri ciudate, demne de atenţia DNA. Concret, avem o licitaţie de sisteme de securitate, de exemplu. Câştigătorul urmează să fie stabilit în baza unui punctaj: 40% – preţul, 30% – soluţia tehnică, 30% – termenul de execuţie. La prima vedere pare a fi grijă pentru banul ublic. Dar pentru un cunoscător e jaf la drumul mare. Pentru că niciodată nu va câştiga ofertantul cu preţul mai mic, ci cel care va da parandărătul. Cine de pe planetă ne poate explica cum va fi arbitrată soluţia tehnică?! Cum se va stabili soluţia mai bună, când în Caietul de Sarcini este stipulat ce aparate se amplasează, câte şi unde?! Cu ce soluţie tehnică să mai vii tu?! Şi comisia cum va stabili ea că aparatura X americană e mai bună decât aparatura Y canadiană, când ambele sunt omologate, au aviz IGPR şi fac parte din aceeaşi clasă obligatorie pentru respectivul obiectiv?! Cum se va stabili că aparatura X de la furnizorul Y e mai bună decât aparatura K de la furnizorul W, ambele aparaturi cu aceleaşi specificaţii şi ambele omologate adecvat de IGPR / MAI? Cum?! Pe simţuri proprii?! Fiat e mai bun ca Ford că aşa zice Comisia?! Adică pe simţul buzunarului! Şi cum se va stabili cel mai bun termen de execuţie, când, potrivit legislaţiei în vigoare şi normelor MAI/IGPR, sistemele de alarmă se montează ORICUM după finalizarea lucrării, când nu se mai lucrează!? Potrivit Legii, termenul de execuţie e finalizarea lucrării! Şi atunci, ce mai contează dacă tu vii cu un preţ decent?! Va câştiga cel care trebuie, cel care va oferi termen de execuţie 3 luni (nici nu contează că lucrarea e gata după şase luni) şi cel care îi va plăcea Comisiei. Adică cel care va oferi cel mai bun parandărăt!
Banii publici sunt aruncaţi pe geam! Şi atunci ne mai mirăm că nu sunt bani pentru sănătate, pentru apărare, că avem bărci fără motor, că medicii mor cu zile pentru că echipele de salvare sunt dotate precum acum o mie de ani?!
Mihai Petean/cotidianul.ro
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr