Sete de vinuri nobile la Primăria Carei
Numeroasele alocări de fonduri pentru evenimentele organizate de Asociaţia Cavalerii Vinului Sfântul Orban nu reprezintă pentru primăria Carei şi măsura aprecierii activităţilor şi produselor acestora.
Astfel, pentru întâlnirea urmaşilor grofilor Karolyi din iunie 2014, primăria Carei a preferat să achiziţioneze vinul de la o firmă din Beltiug, SC Weingut Brutler SRL căreia i-a achitat o factură de 2.746,84 lei pentru …„vinuri aniversare 100 ani fam.Karolyi”. Alături de vinuri au fost achiziţionate şi cărţi în valoare de 40.500 lei, cu istoria familiei Karolyi iar pentru filmul realizat, de 29 minute, s-a apelat la fondul de rezervă al oraşului pentru suma de 6.ooo euro, adică şase mii de euro. Dacă la valoarea facturii de vinuri nobile mai adăugăm 253,16 lei obţinem suma alocată celei de-a 45 ediţii a Cupei 25 Octombrie la atletism cu 441 de sportivi înscrişi la start!
Pentru renovarea Monumentului Ostaşului Român din Carei la cea de-a 50 aniversare de la dezvelirea lui sau pentru renovarea clădirii Judecătoriei Carei nu se găsesc niciodată fonduri cum nu se găsesc nici când vine vorba de realizat busturi româneşti sau de reabilitat cele existente. Primăria aruncă în cârca cui se nimereşte toate cheltuielile aferente comunităţii româneşti iar clădirea Judecătoriei a preferat să o concesioneze Ministerului Justiţiei decât să o renoveze pe cheltuiala oraşului unde românii contribuie cu taxe şi impozite. Dacă mai adăugăm şi faptul că se interzice amplasarea de busturi româneşti în parcurile oraşului avem tabloul complet al dictaturii UDMR instalate la primăria Carei. Frica de instaurarea unei atmosfere normale în oraşul multietnic Carei, unde toţi contribuabili să fie trataţi în mod egal, fără discriminare, se pare că l-a determinat pe primar să profite de majoritatea din CL şi să aleagă un viceprimar tot de la UDMR. Restul populaţiei, fără reprezentant în administraţie, e bună doar de plătit impozite din care se cumpără vinuri nobile pentru urmaşii grofilor sau cherestea sau lemne de foc sau cai sau scaune cu nemiluita.
redacţia