Trenul Unirii

• publicat la: 22 ianuarie 2016
Trenul Unirii

Duminică, 24 ianuarie a.c., angajații feroviari, alături de toți românii, sărbătoresc 157 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român. ]Pentru a marca evenimentul, CFR Călători va numi simbolic, pentru o zi, garnitura IR 1663, Trenul Unirii.

Acesta va pleca din București Gara de Nord către Iași la ora 12:00 şi va fi remorcat de locomotiva HORA – locomotiva pictată cu simboluri naționale, din prima galerie de artă în mişcare. Ceferiștii vor purta cu mândrie simbolul naţional, iar la casele de bilete din marile Gări, călatorii vor primi câte un ‘post-card’ cu șnur tricolor, simbol al unirii românilor.

Vă invităm, duminică, să dăm mână cu mână și să ascultăm la megafoane melodia Hora Unirii.

“Este o realitate faptul că dezvoltarea domeniului feroviar este una dintre mizele viitorului. Și asta nu numai pentru că trenul reprezintă una dintre opţiunile cele mai prietenoase cu mediul înconjurator, ci și pentru că trenul este mai mult decât un mijloc de transport. Călătoria cu trenul uneşte destine, oameni şi locuri. Doresc tuturor românilor cât mai multe călătorii frumoase cu trenul și, de Ziua Unirii, vă urez: La mulţi ani!”, Iosif Szentes Director General al CFR Călători.

redactia

Lasati un comentariu