Arhiva pentru 8 ianuarie 2016

Grupele de la Cupa Futsal Carei 2016
Astă seară a avut loc tragerea la sorţi a grupelor Cupei Futsal Carei.Faţă de echipele anunţate de organizatori în urmă cu câteva zile au intervenit mici modificări. Competiţia va debuta sâmbătă, 9 ianuarie 2016 de la ora 9,00 dimineaţa, la sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu. Platoul din faţa sălii de sport a fost degajat
Mai multe articole

Iuliu Maniu comemorat la Carei
Vineri, 8 ianuarie 2016, de la ora 11,00, a avut loc comemorarea a 143 de ani de la naşterea lui Iuliu Maniu, în faţa Colegiului Tehnic din Carei care-i poartă numele, în organizarea Despărţământului ASTRA Carei. A fost depusă o jerbă de flori la placa comemorativă de pe frontispiciul

Consilierul primarului Kovacs se preocupă de câinele furat al consilierului Ciută nu şi de starea în care se află oraşul
Cei care intră pe pagina de socializare a primăriei Carei au observat cu siguranţă că situaţia în care se află oraşul Carei în ultima perioadă de timp nu face obiectul preocupărilor celor din administraţia locală. Adică este IGNORATĂ total! Aceştia sunt interesaţi în ultimul timp

Nici consilierul primarului în CA de la Spitalul Municipal Carei nu este de acord cu aprobarea excedentului bugetar
O şedinţă extraordinară de un sfert de oră a reunit la început de An Nou pe unii dintre aleşii locali. Au lipsit de la întrunirea de vineri 8 ianuarie 2016, consilierii Poosz Szabolcs, Păuşan Bujor, Ciucoş Marius, Roman Adrian şi primarul Kovacs Eugen sau Jeno deşi era în clădire. Nici