Buletin de Carei aduce colindătorii la Primăria Carei

• publicat la: 21 decembrie 2016
Buletin de Carei aduce colindătorii la Primăria Carei

După ştirea publicată ieri de Buletin de Carei despre  absenţa colindătorilor la Primăria Carei iată că astpzi au apărut  primii colindători. Ştirea a fost degrabă mediatizată pe pagina de Facebook a Primăriei ca să  nu se spună că  nu a fost chir niciund colindător la Primărie. Curios este că toţi colindătorii au apărut abia după ce Buletin de Carei a remarcat absenţa acestora.

De obicei, la Primăria Carei se primeau colindătorii la ultima şedinţă  a Consiliului Local, înainte de protocolul organizat  de executiv.

În  ultimii ani acest protocol a fost abandonat la fel ca şi cel prin care cele două naţionalităţi numeroase  ce formează municipiul Carei aveau reprezentnaţi în conducerea Primăriei.

Astăzi, 21 decembrie 2016, după şedinţa de CL din data de 20 decembrie şi după ce  Buletin de Carei a sesizat absenţa colindătorilor, ”buburuzele” din grupa mijlocie de la Grădinița cu Program Prelungit Nr.3, însoțite de educatoarele Pușcaș Hajnal Eva și Floarea Roman Adela. Faptul că primăria nu a fost pregătită pentru aceşti colindători de remarcă după lipsa pachetelor specifice, copii primind câte o  ciocolată Africana.

Un alt grup menţionat de primărie a fost cel al copiilor  de la Centrul Social și de la Centrul Violeta doar că acestea  făceau parte din programul Centrului Social care nu se află în clădirea primăriei Carei  şi pentru care erau pregătite pungile cu cadouri de angajaţii servicului social . Micuții au interpretat o scenetă și au colindat apoi în română și maghiară.

Ne bucurăm că  prin semnalările Buletin de Carei  am reuşit să aducem colindul sfânt în noua clădire a Primăriei mun.Carei.

Să aveţi parte de Sărbători Fericite oriunde v-aţi afla!

 

Buletin de Carei

 

comentarii

de margareta la 21 decembrie 2016 - 19:38

meritau si acesti copii un pachetel din cele facute de primarie!

de Ce penibila la 21 decembrie 2016 - 22:01

Lasă prostiile Daniela! De ce persisti in penibitate? Nu mai interesează pe nimeni dCarei părerea ta. Ești varză lipsită de credibilitate. Sărbători fericite!

de ce fin matolit la 21 decembrie 2016 - 23:06

ce mare deranj sa chemi colindatorii dupa ce ai spus ca nu ne ocupam cu colindatul….nici macar un pachet ca lumea nu au primit copii ca sa le ajunga si la finii primi de sarbatori sa aiba ce pune sub brad….penibil da stim ca vorbeste sesu la fin ascuns la ferma de vaci. plateste bine nanasu de sarbatori?

de cosmin la 21 decembrie 2016 - 23:07

lasa emile vrajelile ca vati facut de kko cu colindatorii chemati pe repede inainte ca sa dregeti busuiocul dupa ce a scris buletinu

de Tamas la 21 decembrie 2016 - 23:12

mai vrei o galeata de balega in cap lorika ?
ai spalat bine capatina dupa gunoiul ?

de istvan la 21 decembrie 2016 - 23:15

lasati in pace pe omul ca trebe sa traiasca din ceva si nu poate sa spune despre cum folosesc mafiotii apa termala pe gratis si nici cum face unii case la debrecen si la nyregyhaza.
Kellemes Ünnepeket!
Sarbatori Fericite!

Lasati un comentariu