Arhiva pentru iunie, 2017
Despre şvabii din Dindeştiul Mic în monografia semnată de Ioan Ciarnău
Duminică, 18 iunie 2017, de la ora 12.00, în Sala de simpozioane a Castelului Károlyi a avut loc lansarea cărții ”Dindeștiu Mic – monografie” apărută în cursul anului trecut prin sponsorizarea Fundaţiei Sărmanii noştri. Monografia satului Dindeşţiu Mic îl are ca autor pe profesorul Ioan Ciarnău şi a apărut în ediție
Mai multe articole
Prima Sfântă Împărtășanie la Parohia Sf Anton
„ Lăsaâi copii să vină la Mine si nu-i opriti, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu .” ( Marcu 10,14 ) Un număr de 8 copii au primit în cadrul Sf Liturghii de la orele 10.00 de la biserica Sf.Anton administrată de Pr.Paroh Cristian Tiba , Prima SfântaImpărtăşanie. Mare
Prefectura admonestează membrii Comisiilor Locale de Fond Funciar
Membrii comisiilor locale de fond funciar sunt pasibili de amenzi usturătoare din partea Prefecturii Satu Mare dacă nu se pun serios pe treabă. Șeful Serviciului juridic și contencios administrativ din cadrul Prefecturii Satu Mare a arătat în cadrul ședinței Comisiei Județene de Fond Funciar
Evanghelia de Duminică: Icoana Românească a Rusaliilor
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23 În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și
Locuri de muncă vacante
Pentru săptămâna ce urmează AJOFM Satu Mare pune la dispoziţia celor interesaţi un număr de 564 locuri de muncă vacante. Dintre acestea doar 18 se adresează persoanelor cu studii superioare. Structura pe meserii : MESERIA Locuri ABURITOR TEXTILE 1 ACOPERITOR METALE 5 AGENT
Să ne aducem aminte… Carei 2010 şi terenul de tenis
Vă supunem atenţiei un articol din iunie 2010….,,Din nou tenis în Parcul Dendrologic,, Ceea ce n-a făcut Administraţia Publică timp de cinci ani a reuşit Habuczki Jozsef, într-o săptămână, cu doar 6000 de lei. Habuczki
Din 20 iunie ora 10.00 va fi activă aplicația de înscriere online pentru întreprinzători
EMPRETEC este un program integrat de pregătire, care oferă întreprinzătorilor instruire și asistență tehnică, precum și un cadru instituțional pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale și creșterea competitivității pe piața locală. Grupul țintă al Programului include: antreprenori
Carei 2017. Strada Mihai Viteazu…DN19
Imagini din centrul oraşului municipiu Carei , de pe strada Mihai Viteazu care este poarta de intrare în oraş dinspre Satu Mare sau Oradea. Vă place cum arată? Nu cred că de 8 ani nu se poate remedia această situaţie dar dacă trio ul conducător umblă doar cu maşina nu şi ca pietoni….
Ludovic Orban, noul președinte al PNL
Ludovic Orban este noul preşedinte al PNL. Acesta ar fi câștigat la diferență semnificativă în fața lui Cristian Bușoi. În plin scandal PSD și pe fondul propriilor fricțiuni interne, liberalii și-au ales, sâmbătă, noul preşedinte în cadrul congresului formaţiunii. A fost primul Congres
Carei, oraşul nimănui? Lucrări de asfaltare nesemnalizate şi trântite la foc automat
O LADĂ de plastic ţine loc de semnalizator de lucrări de asfaltare la Carei! Turnări de asfalt fără consolidarea fundaţiei, la foc automat. Priviţi modul de lucru…de mântuială!



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei