Arhiva pentru iunie, 2017
3 incendii într-o singură zi
În cursul zilei de ieri, pompierii din cadrul I.S.U. ,,SOMEŞ” Satu Mare au intervenit pentru limitarea şi stingerea a două incendii produse în cadrul unor societăţi comerciale şi unul de vegetaţie uscată. Urgenţele au fost anunţate prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, fiind semnalate în localitatăţile Poiana Codrului
Mai multe articole
Marea Asfaltare de la Carei dă rateuri! Apar primele cratere în asfalt
Buletin de Carei a semnalat mereu calitatea redusă a lucrărilor ce se efectuează pe banii careienilor fapt pentru care a atras mânia adminsitraţiei Kovacs-Keiser. Aceasta nu a înţeles că soluţia pentru încetarea articolelor Buletin de Carei care îi deranjează este respectarea calităţii
Societatea civilă poate face schimbarea atunci când este hotărâtă şi intervine. Schimbarea numelui străzii Radu Gyr, retrasă
Se îndoieşte cineva de rolul şi puterea societăţii civile? Cei care sunt temători în a-şi exprima punctul de vedere sunt invitaţi să urmărească cum a reuşit societatea civilă din Cluj Napoca (susţinută evident şi de alţi cetăţeni care nu se sfiesc să apere personalităţile şi
Inconştienţă sau Incompetenţă la Primăria Carei? Marea Asfaltare are loc şi pe străzi unde nu este introdusă canalizarea sau apa potabilă
Ceea ce Buletin de Carei a semnalat în mai multe rânduri confirmă astăzi Departamentul Tehnic din cadrul Primăriei Carei adică UAT Municipiul Carei. Aspectele sunt deosebit de grave şi este de neînţeles de ce administraţia locală nu le face publice deşi are la îndemână un grup
Expoziţia de fotografie intitulată „Drapelul naţional, de la începuturi până azi” la Castelul din Carei
Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, sărbătorită la data de 26 iunie, reprezentanţii Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” în colaborare cu Biblioteca Municipală Carei, cu sprijinul Direcției de Cultură și Sport a municipiului Carei, au realizat expoziţia de fotografie
„Ia – cartea cunoașterii”. Biblioteca Judeţeană marchează Ziua Naţională a Iei
Biblioteca Județeană Satu Mare demarează o acțiune de schimb de carte cu ocazia Zilei Naționale a Iei , sub genericul „Ia – cartea cunoașterii”, evenimentul se va derula vineri, 23 iunie, în intervalul orar 1100-1300, pe aleea Corneliu Coposu (lângă BRD). Activitatea este organizată la
Primarul Careiului îndeamnă maghiarii din judeţ să voteze Victor Ponta. Remember noiembrie 2014
În data de 21 iunie 2017, primarul Kovacs este de părere că toate partidele din Parlamentul României ar trebui să voteze în favoarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, secretar general Victor Ponta. Deci şi împotriva lui Victor Ponta. Să ne aducem aminte ce afirma în noiembrie
Oferte educaţionale la Medieş din partea MApN şi MAI. Concursuri şi expoziţie de arme
În perioada 24-25 iunie 2017, în curtea castelului Lonyai din comuna Medieşu-Aurit, judeţul Satu Mare, se va desfăşura evenimentul ”Cariere în slujba cetățeanului”, organizat de către redacţia de presă independentă „Suntem România”, Asociaţia Părinţilor „Medieşu Aurit”
Primarul din Satu Mare declară război firmelor care fac lucrări publice de mântuială. Cel din Carei închide ochii
Pe pagina primarului din Satu Mare, Kereskenyi Gabor putem citi următoarele….Stimați Sătmăreni! Am promis că NU vom prelua lucrări de slabă calitate, care nu respectă cerințele din proiect. Un astfel de caz este investiția din cartierul Solidarității: finanțarea proiectului a fost
Evaluare Naţională 2017. 130 de elevi absenţi de la proba scrisă Matematică
Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 19 – 30 iunie 2017. La nivelul județului Satu Mare sunt organizate 59 centre de examen și un centru zonal de evaluare la Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Satu Mare. Calendarul de desfășurare a examenului



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei