2 intervenţii ale pompierilor sătmăreni

• publicat la: 4 octombrie 2017
2 intervenţii ale pompierilor sătmăreni

Incendiu de apartament

În data de 03.10. a.c., la ora 18:43, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui incendiu la un apartament situat la etajul al II-lea al unui bloc de locuințe din municipiul Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. La momentul sosirii forțelor de intervenție, se degaja o mare cantitate de fum din apartament și ardeau două aparate electrice și mobilierul bucătăriei.

Salvatorii au intervenit prompt și au reușit lichidarea rapidă a incendiului, împiedicând astfel propagarea acestuia la restul încăperilor sau la apartamentele învecinate.

Din fericire, nici o persoană nu a fost surprinsă de flăcări și nu au existat victime intoxicate cu fum, însă, în urma incendiului au ars: un televizor, o cafetieră, parțial mobilierul din bucătărie și s-au degradat: mobilierul și geamul din bucătărie, zugraveala si tencuiala din apartament.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric la o priză care alimenta televizorul aflat în bucătăria apartamentului.

Accident rutier cu o victimă încarcerată

          Tot în cursul zilei de ieri, la ora 22:16, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui accident rutier, pe DJ 194 între localitățile Satu Mare și Lazuri.

La faţa locului au fost dislocate: o autospecială cu modul de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanţă tip S.M.U.R.D. (Terapie Intensivă Mobilă).

În urma impactului dintre o autoutilitară și  un autoturism a rezultat o victimă (șoferul autoutilitarei), care a rămas încarcerată. Echipajele de intervenție au acționat pentru descarcerarea și extragerea acesteia dintre fiarele contorsionate ale mașinii, respectiv pentru acordarea primului ajutor medical și transportarea sa la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=524258974577393&id=418027175200574

comunicat

Lasati un comentariu