Pagina principala / Opinii / Onorariul profesorului Juvara

Onorariul profesorului Juvara

Se spune că un mare profesor de chirurgie, Ion Juvara (1913-1996) pre numele său, l-a operat cândva pe un ins cam amărât care era bolnav foarte  – practic, pacientul a ajuns lat la spital şi nimeni nu-i mai dădea nici o şansă. O intervenţie practicată la timp şi cu mare talent, însă, l-a salvat pe individul cu pricina. Suntem prin anii ’50, la Bucureşti, în plină campanie contra burjuilor, a numelor româneşti de tradiţie, a intelectualilor etc.

Văzându-se salvat, gata de plecare acasă, pacientul îl întreabă  pe  profesorul Juvara:
– Cum pot să vă răsplătesc, domnule profesor? Mi-aţi salvat viaţa.
– Tu ce lucrezi? – se pare că l-ar fi întrebat profesorul, care, provenind dintr-o familie macedoneană din cele ce se bătuseră cu mult nesaţ cu turcii, era familiarizat cu labilitatea balcanică, în toată splendoarea ei labirintică.
– Sunt dulgher, dar mă pricep cam la toate.

– Bine. Uite cum o să facem. Vino la mine acasă peste două  săptămâni,  după  ce te întremezi.
Zis şi făcut. Vine dulgherul la profesor acasă, iar acesta îl roagă să-i facă o nişă într-un perete, dar să i-o facă astfel încât să nu se vadă şi să nu fie bănuită de nimeni.
– Şi, vezi, adaugă profesorul, nu trebuie să mai spui nimănui de nişa asta. Nici chiar eu n-o să zic nimănui, nimic -nici chiar familiei mele.
– Se poate, domn profesor.? Cum o să spun?
Face dulgherul nişa, iese aşa cum şi-a dorit profesorul, după care  consideră  amândoi, profesor şi dulgher, că datoria vieţii salvate era spălată.
Şi trec lunile. Să fi trecut chiar şi un an până când, la un moment dat, la uşa profesorului bate Securitatea.
– Am auzit că aveţi o ascunzătoare plină cu cocoşei, zic cei de la Securitate.
– Ascunzătoare?! Cocoşei?! – face profesorul pe niznaiul.
– Da, tovarăşe, ascunzătoare şi cocoşei, ia mai lăsaţi-ne în pace cu  figurile  astea că ce, credeţi că noi nu ştim ce şi cum? Ia, se înforţoşează securistul, poruncindu-le subordonaţilor, ia treceţi băh, la percheziţie că ăştia chiar cred că suntem proşti!
Şi se apucă ei de treabă. Se duc aţă la locul unde fusese săpată nişa, se apucă de dat în pereţi cu secera şi ciocanul, sparg nişa şi găsesc în fundul ei o casetă frumoasă, din lemn.
– Credeai că ne fraiereşti, ‘ai? Cu noi ţi-ai găsit să te joci, mă, banditule?
Profesorul rămâne impasibil, securiştii scot caseta din nişă. Li se pare cam prea uşoară, dar nu comentează, o deschid  deîndată,  pentru  a certifica flagrantul.
Ei, şi imediat după ce au deschis caseta, iată că le cade faţa tuturor.
După aia li se lungesc mutrele. După aia se înfurie, dar nu mai aveau nimic de făcut.
Mda. În caseta cu pricina nu găsiseră decât o biată coală de hârtie pe care erau scrise, extrem de caligrafic, următoarele cuvinte:
ACEASTA ESTE RECUNOŞTINŢA OMENEASCĂ. ÎI MULŢUMESC DIN SUFLET PACIENTULUI MEU CĂRUIA I-AM SALVAT VIAŢA.

 Personalitatea profesorului Ion Juvara este mai  mult decât binecunoscută. Medicul Ion Juvara  era un chirurg perfecţionist, imprima activităţii zilnice o conduită plină de rigoare, profesionalism si devotament sacru faţă de suferinţa semenului.

Chirurgul Ion Juvara era un talent înnascut, dar si cultivat printr-o atitudine activă de evolutie spre performanţă. Poseda un orizont chirurgical foarte complex. Încă din anii studentiei fusese preparator si apoi asistent universitar la Catedra de Anatomie, condusă de profesorul Francisc Rainer. Această pregătire i-a oferit posibilitatea de a deveni un erudit anatomist si de a avea în plagă o orientare rapidă si foarte corectă. Realiza o alianta neobisnuită între cutezantă si prudentă, fiind pasionat de rezolvarea cazurilor problemă. Cultura medicala vastă i-a permis însusirea unui mod pragmatic, rational si corect de gândire în fixarea conduitei chirurgicale. Deschizător de drumuri, a reusit cu succes să abordeze si să stabilească atitudini terapeutice noi în mai multe domenii de patologie: chirurgia tiroidei, interventiile de reconstructie biliara, operatiile de corectare a suferintelor stomacului operat, tratamentul tumorilor endocrine ale pancreasului, timectomia în miastenia gravis.

Profesorul Ion Juvara a fost un magistru de vocatie, dispus a dărui, cu timp si fără timp, din experienta lui profesională vastă. Avea darul de a separa în mod admirabil principalul de secundar.

Personalitate foarte complexă si armonioasă, profesorul Ion Juvara a fost medic, magistru si chirurg de exceptie. Astăzi, rămâne o pildă de profesionalism intransigent, de dăruire si muncă fără preget în slujba semenului si a patriei afirmă despre el  prof. dr. Radu Şerban PALADE.