Arhiva pentru 4 aprilie 2018

Veniţi să ne cinstim eroii înmormântaţi la Carei
Asociaţiunea ASTRA Despărţământul Carei vă invită în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, 5 aprilie 2018, să participaţi de la ora 15,30 la o pomenire a eroilor din cel de-al doilea război mondial ce îşi dorm somnul de veci în cimitirul Mestereszi. Vom aprinde câte o lumânare la crucile eroilor şi vom depune simbolic ouă roşii
Mai multe articole

Sâmbătă, 7 aprilie, Sfânta Lumină ajunge pe Aeroportul din Satu Mare
Datorită sprijinului domnului Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Sfânta Lumină, luată de pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim, va ajunge pentru a noua oară şi în Eparhia noastră. Întrucât Aeroportul din Baia

Scrisoarea Pastorală a Preasfințitului Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului
Dragi credincioși Iată-ne în sfânta și marea Zi a Învierii Domnului care prin grație divină este și ziua învierii poporului credincios. Este sărbătoare mare pentru tot omul, chiar dacă în „lumea contemporană (…) individualismul tinde să-l vadă pe om ca ființă a cărei realizare

Personalităţi careiene. Romulus George Marchiş vicar, preşedinte al Consiliul Naţional Român cercual Carei
La data de 4 aprilie se împlinesc 93 de Ani de la trecerea la cele veşnice a arhidiaconului Romulus George Marchiş. S-a născut la 18 decembrie 1865 la Homorodul de Mijloc, în familia preotului paroh George Marchiş şi al Iuliei Vultur. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat la Carei, iar

Dacă e miercuri …sună sirenele
Astăzi, 4 aprilie 2018, au sunat din nou sirenele de alarmare a populaţiei din mun. Carei, timp de 3 minute. Exerciţiul este unul pentru verificarea caracteristicilor tehnice ale sirenelor. Pentru cazurile de urgenţă populaţia nu a fost informată despre paşii de urmat după declanşarea alarmei. Buletin