Comedie romantică la Teatrul Municipal Carei

• publicat la: 21 februarie 2020
Comedie romantică la Teatrul Municipal Carei
Luni, 2 martie 2020, ora 19.00, la Teatrul Municipal Carei, trupa Teatrului „Regina Maria” din Oradea va juca, pentru publicul careian, comedia romantică intitulată Ursul și Cerere în căsătorie, de A.P. Cehov, regia Petre Panait. Preț bilet: 25 lei.

De cât timp au nevoie doi tineri pasionali pentru a se îndrăgosti unul de celălalt?

Subintitulată «Farsă într-un act», «Ursul» dezvăluie în mod concentrat, comico-ironic, o parte esenţială a naturii umane, sugerând cât de apropiate sunt uneori furia şi pasiunea. Conflictul între ofiţerul Smirnov şi moşieriţa Popova înregistrează o serie de treceri bruşte de la ceartă la preparativele unui duel între cei doi, apoi renunţarea lui Smirnov de a se lupta cu moşieriţa de care se îndrăgosteşte subit.

Distribuţia:
Elena Ivanovna Popova, moşieriţă, o văduvioară durdulie: Ioana Dragoş-Gajdó
Grigori Stepanovici Smirnov, moşier, încă tânăr: Şerban Borda
Luka, servitorul Elenei Ivanovna, bătrân: George Voinese

_____
Cerere în căsătorie” vine în continuarea piesei „Ursul”, utilizând aceeaşi distribuţie şi elemente regizorale înrudite. Povestea însăşi se aşază firesc în continuarea celei începute în „Ursul”. Astfel, dacă în piesa anterioară doi tineri trec pe nesimţite de la conflict şi ură la iubire pasională, în „Cerere în căsătorie” lucrurile sunt duse şi mai departe. A. P. Cehov surprinde iniţiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care doreşte să se însoare cu fiica vecinului său.

Însă, departe de romantismul şi armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potenţiali miri se ceartă aprig din motive derizorii. Ciocnirea personalităţilor lor puternice, crizele de ipohondrie ale peţitorului, încurcătura în care se găseşte tatăl miresei şi încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naştere unui comic de situaţie savuros.

 

 

Lasati un comentariu