Ordonanță Militară. Documentele pe care trebuie să le dețineți pentru a vă deplasa în perioada restricțiilor de circulație

• publicat la: 22 martie 2020
Ordonanță Militară. Documentele pe care trebuie să le dețineți pentru a vă deplasa în perioada restricțiilor de circulație

La data de 21 martiei 2020 a fost emisă Ordonanța Militară privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID 19. Aceasta prevede și restricționări ale circulației  conform articolelor 4 și 5.

Găsiți mai jos documentele ce trebuie să le aveți atunci când părăsiți locul de domiciliu pentru deplasări.

….

 

Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor  și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

 

Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Lasati un comentariu