Nu vă mai bateţi joc de cercetarea românească!

• publicat la: 17 August 2020
Nu vă mai bateţi joc de cercetarea românească!
  • În 1989 România avea 60.000 cercetători atestați;

 

  • În 2016 mai aveam 7.801 cercetători atestați;

 

  • După numărul de cercetători, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană;

 

  • Procesul de eliminare a inteligenței românești din domeniul industrial este aproape definitivat;

 

În ultimii 30 de ani, România a fost transformată într-o piaţă de desfacere prin desființarea întreprinderilor autohtone performante și distrugerea institutelor și unităților de cercetare – proiectare, prin privatizări dirijate al căror unic scop a fost satisfacerea intereselor, cu precădere imobiliare, ale clientelei politice și universitare.

 

Vorbind despre domeniul Cercetării Științifice – Dezvoltării Tehnologice (C.Ș.-D.T.), s-a urmărit sabotarea lui pentru că avea capacitatea de a asigura competitivitatea economiei naționale în perioada de tranziție de la economia planificată la cea de piață, prin valorificarea atuurilor economice ale României, dar și pentru a împiedica folosirea lui în promovarea unor eventuale politici pentru reconstrucția economiei naționale, corelate cu creșterea competitivității și sustenabilității acesteia.

 

Procesul de eliminare a inteligenței românești, din domeniul industrial este aproape definitivat în ceea ce privește institutele de proiectare, care au fost primele vizate de privatizarea cu „investitori strategici”, iar cele câteva rămase luptă pentru supraviețuire. Nimeni nu se  mai întreabă ce s-a întâmplat cu arhivele acestora, unde au ajuns și cum au fost și/sau sunt folosite și de către cine. Personalul de specialitate, cât mai a rămas, preferă să activeze ca PFA-uri, acordând în cel mai bun caz, consultanță firmelor din domeniu, pentru a-si castiga existenta.

 

S-au stabilit, fără echivoc, categoriile care vor înlocui ocupațiile științifice, acestea urmând să dispară din Codul Ocupațiilor din România. Noile categorii, care vor asigura dirijarea fondurilor către clientela politică și universitară, vor fi doctoranzii, doctorii și cadrele universitare, cu titlurile științifice obținute  prin echivalarea cu titlurile universitare – autor dl Anton Anton. Avem astfel „noile și singurele categorii” care fac cercetare în România, bineînțeles în viziunea dlui. Președinte și al guvernului domniei sale, în concordanță cu programul Coaliției pentru Dezvoltarea României (C.D.R.) și aceasta în contextul în care la nivel european avem Carta Europeană a Cercetătorului și vorbim de Aria Europeană a Cercetării. 

Lipsa finanţării pentru cercetare

 

Încă din 2019, odată cu instalarea guvernului PNL, în Programul de guvernare, aprobat prin H.G. 22/2020, se stabilea ca primă grijă a guvernanților, desființarea Ministerului Cercetării și Inovării (M.C.I.) și comasarea lui cu  Ministerul Educației Naționale (M.E.N.), sub denumirea de Ministerul Educației și Cercetării (M.E.C.). De asemenea, s-a renunţat la obligaţia alocării 1% din PIB pentru finanţarea domeniului Cercetării Științifice – Dezvoltării Tehnologice, OUG 1/2020 amânând aplicarea acestei prevederi până în 2022.

 

Eliminarea cercetătorilor şi a personalului din cercetare

 

Al doilea obiectiv al actualilor guvernanți, care are legătură și cu vechile guvernări (conform programului Coaliției pentru Dezvoltarea României – C.D.R.), este eliminarea cercetătorilor, personalului din cercetare, atât prin umilirea acestor profesioniști, cu încălcarea prevederilor Cartei Europene a Cercetătorului și a Codului de Conduită de Recrutare a Cercetătorului, cât și prin măsuri administrative. Numirea în funcții de conducere numai a cadrelor universitare, echivalarea unilaterală a tilurilor didactice cu cele științifice, introducerea experților străini la diferitele evaluări, invocând subiectivismul cercetătorilor români sunt numai câteva exemple în acst sens. Mai mult, acuzaţia noastră este susţinută şi de modificarea, în regim de urgență a Ordinului de Ministru privind Consiliul Național al Cercetării Științifice (C.N.C.Ș.), consiliu care este condus de dl. prim ministru, unde cercetătorii au fost înlocuiți cu reprezentanții clientelei universitare.

Având în vedere toate acestea, solicităm sprijin politic pentru :

1.Acțiuni în Parlament și în mass-media privind oprirea procesului de desființare a C.Ș.-D.T. din România, prin :

a)  promovarea în Parlament a proiectului de lege privind modificarea și completarea O.G. 57/ 2002, aprobată cu completări și modificări cu Lg.  324/ 2003- Legea C.Ș.-D.T., propus de F.S.L.C.P.R. ;

b) implementarea prevederilor Cartei Europene a Cercetătorului și Codului de conduită în Recrutarea Cercetătorului și ale Manualului Frascati revizuit în 2015, pentru sectorul C.Ș.-D.T., cod CAEN 72;

c)  sesizarea Parlamentului și C.E. privind situația reală a C.Ș.-D.T  din România;

d) interpelarea guvernului pentru lipsa răspunsului (legal) la solicitările de prezentare a situației domeniului și la demersurile legale, conform actelor normative în vigoare ;

e) sprijin privind sesizarea organelor abilitate ale statului, referitor la acțiuni vizând securitatea României, prin sabotarea activității de C.Ș.-D.T. românești, individual și/sau în grup organizat.

2.Acțiuni urgente privind :

a) revenirea la structura de Minister al Cercetării și Tehnologiei, ca organ al administrației centrale de stat pentru activitatea de C.Ș.-D.T, cod CAEN 72 ;

b) retragerea Memorandum-ului M.E.C. aprobat în guvern în 14 mai 2020 ;

c) abrogarea O.M. privind activitatea de C.Ș.-D.T. emise în perioada dec. 2019 până în prezent (modificarea Consiliului Național al Cercetării Științifice, a Contractului de finanțare privind Programul Nucleu și finanțarea Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național ș.a.);

d) interpelarea M.M.P.S. privind încălcarea drepturilor sindicale și a acțiunilor de hărțuire a lucrătorilor din institutele/unitățile de C.Ș.-D.T. pe motiv de apartenență sindicală dar și pentru sesizarea încălcărilor drepturilor legale în institutele și unitățile de C.Ș.-D.T.

 

În situația actuală, când țări ca Franța, Germania, S.U.A. ș.a. au crescut substanțial fondurile alocate C.Ș.-D.T., având ca scop combaterea pandemiei și a efectelor acesteia asupra economiilor naționale, recunoașterea rolului vital al cercetării științifice și al importanței pentru securitatea națională, dar și ignorarea realității,conduc la concluzia că, nu avem numai un genocid privind sectorul Cercetare Științifică-Dezvoltarea Tehnologică, ci un genocid vizând România.

 

Se urmărește exodul forței de muncă înalt și mediu calificată și cu precădere a tinerilor, de către cei ce până acum foloseau subteranele rețelelor sociale pentru comunicare, iar acum, la suprafață, ne copleșesccu apelative de genul ”dragi români” și/sau ”sprijinim inițiativele antreprenoriale ale tinerilor”, grija de diaspora și de cei ce eventual s-ar decide să revină.  Este de remarcat grija de a prezenta întâlnirile periodice ale guvernului cu Coaliția pentru Dezvoltarea României (reprezentanții desemnați), pentru a raporta transpunerea în practică a programului transmis și însușit de Executiv și Președinție, pentru a beneficia astfel de sprijinul necesar prin rețelele sociale și mass media controlate de Coaliție, în acțiunile de manipulare/dezinformarea românilor/ electoratului.

 

SALVATI CERCETAREA ROMÂNEASCĂ, SINGURA CARE POATE CONTRIBUI CU ADEVĂRAT LA DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A ȚĂRII !

 

 

Radu Minea

Președinte F.S.L.C.P.R.

Lasati un comentariu