Cedează afacerile udemeriste. Accident în Centrul Civic din Satu Mare

• publicat la: 22 ianuarie 2022
Cedează afacerile udemeriste. Accident  în Centrul Civic din Satu Mare

Un incident regretabil s-a petrecut astăzi pe platoul Pieței 25 Octombrie din municipiul Satu Mare. Două autoutilitare aparținând Ministerului Afacerilor Interne, un microbus al Direcției Generale de Comunicații și Tehnologia Informației implicat în operațiunea de mutare a sistemelor informatice ale Instituției Prefectului și o autoutilitară de descarcerare aparținând ISU Satu Mare au intrat pe suprafața noii fântâni arteziene de pe platou, aceasta cedând.

Ambele echipaje se aflau în misiune, toate pagubele produse vor fi acoperite iar refacerea obiectivului afectat se va realiza în cel mai scurt timp, se menționează în comunicatul Instituției Prefectului Satu Mare.

Adică cedează afacerile udemeriste din centrul municipiului reședință de județ?

Aceasta e calitatea lucrărilor plătite din bani public firmelor de casă a conducerii județului?

Centrul Civic Satu Mare a fost distrus total pentru a se asigura comenzi unei firma de construcții. Centrul civic din Satu Mare a fost realizat de un renumit arhitect român și a fost lăsat intenționat neîntreținut  pentru a se degrada și a avea motivație de distrugere a lui. Până și fântâna în formă de cruce cu un singur braț a fost distrusă!

Cea nouă, a cedat înainte de recepție. Aceasta e calitatea lucrărilor efectuate la Satu Mare după distrugerea Centrului Civic proiectat de renumitul arhitect român Porumbescu.

Se demolează fântâna în formă de cruce cu un singur braț din Centrul Civic Satu Mare

Lasati un comentariu