Bălmăjelile executivului careian în lipsa administratorului Beko

• publicat la: 5 septembrie 2022
Bălmăjelile executivului careian în lipsa administratorului Beko

Nici 20 de minute nu le-a trebuit consilierilor  locali ca să voteze proiectele de pe Ordinea de Zi a ședinței de azi, 5 septembrie 2022. Liniște de mormânt în sală la solicitarea presedintelui de ședință: ,,dorește cineva să intervină?,,

Primarul a inițiat proiecte de hotărâre pe care nimeni nu a dorit să le dezbată în public.

Proiectele  nu au fost făcute publice pe site-ul oficial al Primăriei Carei așa cum este legal fapt ce demonstrează că dictatorii Kovacs-Keizer sfidează careienii cu acordul tacit al reprezentanților guvernului.

Nicio ședință fără modificări ale  unor proiecte anterioare este unul dintre sloganele executivului careian care pregătește materialele pentru consilieri. Azi ce se vota, mâine se modifica….

Astfel, consilierii locali careieni au aprobat modificarea și completarea proiectelor de renovare energetică aprofundată a Grădinițelor nr.1 și 9, a Liceului Teoretic și a Liceului Tehnologic Iuliu Maniu.

În cea mai deplină liniște s-au votat proiectele de zeci de milioane pentru…regenerarea urbană a  cartierelor Eliberării, Republicii, Mihai Viteazul I și II, cartiere care au mai beneficiat de proiecte pentru același scop dar folosindu-se altă exprimare.

Circul nu era complet dacă nu se introducea pe Ordinea de Zi proiectul inițiat de primarul evazionist pentru modernizarea și extinderea pieței agro-alimentare.

Nu credem să aibă legătură cu noul domiciliu al primarului…așa ca la modernizarea de acum câțiva ani a pieței agroalimentare, aceeași la care am semnalat deturnarea de fonduri ignorată de organele abilitate pentru a proteja grupul de interese. Deturnarea de fonduri este cercetată la Carei doar dacă se primește undă verde de la cabinetul nr.1 sau dacă nu sunt implicate persoane din grupul de interes ce conduce orașul.

Au fost aprobați și indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru obiectivul de investiție ”Construire complex sportiv polivalent”- etapa studiu de fezabilitate, respectiv lista obiectivelor de investiții publice de interes local finanțate prin contractarea unui credit de 25,36 milioane lei.

La ședință nu a luat parte directorul economic Gindele Emese care semnează documente și la rubrica ,,Contabil șef,, dar directorul tehnic Carmen Egli a specificat că de pe lista de investiții au fost retrase  Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Spital Municipal Carei, Reabilitare Liceu Tehnologic Iuliu Maniu și Liceu Tehnologic Simion Bărnuțiu.

Lipsa administratorului public Beko Tamas se resimte acut, dovadă bălmăjeala cu modificările modificărilor de la proiectele de hotărâre.

Buletin de Carei

  • Buletin de Carei se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: AICI.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

Lasati un comentariu