Administratorul Beko: ,,este o regretabilă eroare a aparatului din Primărie…,,

• publicat la: 14 august 2018
Administratorul Beko: ,,este o regretabilă eroare a aparatului din Primărie…,,

Marţi 14 august 2018 a avut loc o şedinţă ordinară a CL Carei. Niciunul dintre consilierii personali ai primarului Kovacs nu a participat la şedinţă, Boros Gheorghe fiind în incinta primăriei,  dar nici directorul economic sau contabilul şef deşi pe Ordinea de Zi figurau şi rectificări bugetare. Ca de obicei, administratorul public Beko Tamas a suplinit  lipsa reprezentantului de la Direcţia Economică.

Înainte de votarea Ordinii de Zi consilierul Ciută a atras atenţia supra faptului că nu mai primeşte în format electronic integral materialele şedinţei, că la şedinţa trecută pentru cererea avocatei Vasilica Popovici au fost 10 voturi Pentru şi nu 9 cum au fost consemnate deci proiectul a trecut  iar motivaţia pentru neinvitarea sa la şedinţa comisiei de specialitate  întârzie să apară.

Preşedinta comisiei juridice, av.Eva Mărginean a intervenit şi a specificat că în calitate de client al av. Popovici consilierul Ciută nu ar avea drept de vot.  Afirmaţia despre dreptul de vot al consilierului Ciută se regăseşte şi pe pagina personală  a consilierului fin al primarului, postată după şedinţa în care s-a votat împotriva aprobării unui acces exterior la cabinetul de avocatură al av. Vasilica Popovici.

,, Prin deschiderea accesului exterior la cabinetul avocatului în cauză nu beneficiez  de niciun venit  dar de la dvs am alte pretenţii privind înţelegea acestui aspect  şi nu să confundaţi a beneficia cu beneficiul…,, a fost răspunsul oferit de consilierul Ilie Ciută  şefei comisiei juridice.

Tot înainte de a se vota Ordinea de Zi, viceprimarul Keizer a scos proiectul de hotărâre 14 privind contractul de închiriere dintre Muzeul Judeţean şi Primăria Carei a sălilor de la etajul Castelului Karolyi.

Primul proiect de hotărâre aflat în dezbatere a făcut referire la aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018.  Doar consilierul Ciută a întrebat ce reprezintă suma de 130 mii lei  trecută ca fiind ,,sume primite în contul plătitorului,, . În lipsa oricărui reprezentant al Direcţiei Economice, adminsitratorul Beko a afirmat că este o greşeală  exprimarea….,,este o regretabilă eroare a aparatului , a executivului,,.

 

Şi la proiectul privind aprobarea execuţiei  bugetelor de venituri şi cheltuieli pe trimestrul II al anului în curs administratorul Beko a recunoscut că dacă la planul de investiţii nu vor fi probleme realizarea bugetului propus ridică semne de întrebare.

,, La aprobarea executie pe  trimestrul I , când primarul v-a spus că sunteţi în formă eraţi foarte optimis  în realizarea investiţiilor şi a bugetului propus….după execuţia din trimestrul II sunteţi la fel de optimist ?,,  a fost interpelarea consilierului Ciută la care administratorul a recunoscut semnele de întrebare ce se ridică în ce priveşte bugetul.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu