Puteţi direcționa 3,5% din impozitul pe venit pentru susţinerea activităţilor ASTRA Carei

• publicat la: 2 februarie 2023
Puteţi direcționa 3,5% din impozitul pe venit pentru susţinerea activităţilor ASTRA Carei

Puteți de acum susține activitățile culturale ale ASTRA Carei prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe profit din anul 2022, vărsat oricum la bugetul de stat. O puteți face completând Formularul 230 anexat, apoi scanat și trimis pe adresa de mail ctdaniela@yahoo.com. Vă mulțumim.

Dacă nu folosiți această opțiune, suma respectivă rămâne să fie încasată și gestionată de Stat.
Asociaţia Despărţământul ASTRA Aurel Coza Carei organizează constant activităţi pentru susţinerea literaturii, culturii, obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti din acest colţ de ţară.

Am organizat numeroase lansări de carte, şezători, simpozioane şi promovări de personalităţi culturale marcante pentru neamul românesc. Comemorarea Eroului Naţional Avram Iancu adună an de an un numeros public în faţa bustului acestuia din Carei. Am reuşit să ridicăm bustul lui Mihai Eminescu în Carei în cadrul celui mai mare eveniment cultural din istoria judeţului, Adunarea Generală ASTRA , cu participare nu numai românească ci şi internaţională. Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit aşa cum se cuvine alături de alte asociaţii româneşti din Carei.

Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Crăciun organizat de ASTRA Carei a ajuns deja la a noua ediţie. Elevii implicaţi în acţiunile astriste sunt recompensaţi cu participări gratuite în tabere.

Pentru a putea continua, avem nevoie de sprijin deoarece administraţia locală nu susţine deloc aceste activităţi. Lipsa de susţinere din partea conducerii oraşului este completată cu INTERZICEREA solicitării noastre de a amplasa catarg cu tricolor românesc pe domeniul public din Carei.
Puteţi vira cei 3,5 % din impozitul pe veniturile obținute în anul anterior către ASTRA CAREI. Trebuie doar să completați formularul 230 de mai jos.

ASTRA 2023

Pentru a vă ușura completarea Declarației, am trecut deja datele de identificare fiscală ale ASOCIAȚIEI Despărţământul ASTRA Aurel Coza Carei, dvs. trebuind doar să completați cu datele dvs., să datați și să semnați. Puteti susține activitățile ASTRA Carei și prin donație în contul RO28RNCB0222159783550001 deschis la BCR Carei.

Codul Fiscal din România dă posibilitatea persoanelor fizice de a direcționa 3,5% din impozitul pe veniturile obținute în anul anterior către o entitate nonprofit: fundații, asociații, unități de cult. Aveţi acum posibilitatea de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând 3,5 % din impozit pentru susținerea entităților nonprofit.  Impozitul pe venit oricum îl plătiți statului. Diferența e că 3,5% din acești bani pe care oricum statul îi reţine aveți dreptul să-i dirijați acolo unde doriţi.

Vă mulţumim pentru prezenţa la numeroasele activităţi, pentru susţinerea de orice fel şi pentru încrederea acordată.

Vivat, Crescat, Floreat ASTRA!

Daniela Ciută,

preşedinte

 

Lasati un comentariu