Ziua Instituţiei Prefectului marcată la Satu Mare

• publicat la: 31 martie 2023
Ziua Instituţiei Prefectului marcată la Satu Mare

În fiecare an în data de 2 aprilie este sărbătorită Ziua Instituţiei Prefectului, data la care în anul 1864 a fost instituită prin lege funcția de „prefect”.

Pentru a celebra această zi, anul acesta Instituția Prefectului Județul Satu Mare a organizat azi de la ora 11:00 o dezbatere cu tema „Perspectivele și provocările economice ale anului 2023”.
La dezbatere au participat în calitate de invitați Mihai Daraban – președinte și Ovidiu Silaghi – secretar general al Camerei de Comerț și Industrie a României.
De asemenea au fost prezenți reprezentaților mediului de afaceri, a primarilor, directorilor de instituții și parlamentarilor sătmăreni.
Manifestarea a fost deschisă prin intonarea Imnului de stat a României de către îndrăgitul artist sătmărean, Petrică Mureșan.
Daniela Culic , directorul general al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Satu Mare a prezentat ”Barometrul economic pentru anul 2023” iar Tiberiu Markos, director general TECHNOSAM SRL , vicepreședinte DRW( Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest) a prezentat ”Domeniile de excelență și perspectivele economiei sătmărene”.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban a făcut o radiografie obiectivă a situației actuale a economiei românești și a purtat un dialog constructiv cu reprezentanții mediului de afaceri din județul Satu Mare.

La final prefectul Radu Roca le-a mulțumit participanților și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului și a oferit plachete de mulțumire conducerii Camerei de Comerț și Industrie a României.

” De-a lungul anilor, Instituția Prefectului a creat un parteneriat solid, de colaborare și conlucrare cu companiile sătmărene și cu structurile lor asociative reprezentative la nivelul județului Satu Mare (Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, Asociația Economică Germano-Română, Camera Meșteșugarilor, federațiile din agricultură și industria alimentară, asociațiile care promovează produsele autentice.
Prin prerogativele guvernamentale, sprijinim inițiativele de investiții și de dezvoltare a companiilor noastre. Continuăm procedurile de simplificare a interacțiunii companiilor cu statul, respectiv cu autoritățile locale și cu serviciile deconcentrate guvernamentale. S-au făcut progrese semnificative în ceea ce privește digitalizarea serviciilor și automatizarea proceselor administrative în ultimii ani, dar bineînțeles nu ne oprim aici pentru că știm că așteptările din partea dumneavoastră sunt mari.
Traversăm o perioadă cu provocări enorme, cum nu am avut poate niciodată și cu o succesiune rapidă, concomitentă și simultană uneori a unor evenimente cu impact global. Toate aceste provocări aduc și oportunități de afaceri deosebite, de care sunt convins că dumneavoastră veți beneficia, cu atât mai mult cu cât România traversează în ultimii ani o perioadă cu un aport de finanțare foarte consistent din partea Uniunii Europene, atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență cât și prin programele operaționale. Pe de altă parte, și Guvernul României are un angajament de finanțare, de bugetare a investițiilor publice în procentul cel mai mare din ultimii ani din bugetul național.

Cu toate amenințările existente, la graniță sau oriunde în lume și care ne pot afecta, consider că oportunitățile sunt mult mai mari. Aveți în continuare în mine un sprijin permanent, alături de întreg aparatul Instituției Prefectului și rămâne să vă creionați ideile de afaceri, să ținem aproape, să ne sprijinim reciproc și să ducem împreună județul Satu Mare acolo unde ni-l dorim – atractiv, modern, civilizat și dezvoltat economic. ” – mesajul adresat participanților de către prefectul Radu Roca.

Lasati un comentariu