BC Primo Carei a sărbătorit Ziua Copilului la lacul Tiream
Clubul de baschet pentru elevi, BC PRIMO Carei, a organizat ieri un eveniment special dedicat nu doar sportivilor ci și familiilor acestora. Locul de desfășurare a fost lacul Tiream. A fost o zi minunată și plină de amuzament, în care toți s-au simțit bine, s-au consolidat relațiile dintre sportivi dar nu numai.
,,Activitățile și concursurile pe care le-am pregătit au adus un zâmbet pe buzele tuturor participanților. Concursurile de aruncări la coș au testat abilitățile noastre și au stârnit un spirit de competiție sănătoasă între membrii clubului. Ne-am provocat reciproc să fim mai buni și să îmbunătățim tehnica, iar rezultatele au fost remarcabile.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului, fie că au fost antrenori, părinți sau voluntari. Fără sprijinul vostru, această zi specială nu ar fi fost posibilă,, au menționat organizatorii.