Absolvenții claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu. VIDEO

• publicat la: 16 iunie 2023
Absolvenții claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu. VIDEO

După numeroase tergiversări, astăzi a avut loc festivitatea de absolvire a celor două clase de a XII-a de la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu. Promoția 2019-2023 a participat astăzi, 16 iunie, la ultima oră de diriginţie. Cele două clase de elevi şi-au luat  rămas bun de la profesori, de la colegii mai mici şi de la personalul auxiliar din şcoala în care au venit timizi în anul 2019.

După ora de dirigenție au traversat cântând coridoarele şcolii şi apoi s-au îndreptat spre Sala Festivă unde a fost organizată festivitatea de final de an.

GALERIE FOTO

Sala Festivă a fost plină până la refuz de părinţi, fraţi , surori, bunici şi invitaţi ai proaspeţilor absolvenţi.

După intonarea Imnului de Stat al României au fost rostite alocuțiuni de conducerea liceului, director Mihaela Nuna și director adjunct Talida Siladi, a fost predată Cheia Liceului elevilor din clasa a XI-a și apoi a fost prezentat șeful de promoție din acest an în persoana absolventului Nagy Vasile Christofer.





Diriginții claselor terminale, prof.Augustin Moș și Timea Bontea, și-au premiat apoi cei mai buni elevi și au adresat sfaturi pentru viața în care vor intra de acum absolvenții de azi.

La clasa a XII-a A , diriginte Augustin Moș, au obținut Premiul I Nagy Christofer și Merk Mariana Vanesa iar la clasa a XII-a B a obținut Premiul I Valentin Saitos.

Succes la Bacalaureat tuturor absolvenților!

Buletin de Carei






 

Lasati un comentariu