Flori și recunoștință pentru Otilia Marchiș din partea ASTRA Carei

• publicat la: 26 august 2023
Flori și recunoștință pentru Otilia Marchiș din partea ASTRA Carei

Astăzi,  26 august 2023, se împlinesc 72 ani de la moartea scriitoarei Otilia Marchiș-Bölöni. Flori și recunoștință din partea Asociațiunii ASTRA, Despărțământul Aurel Coza Carei pentru Otilia Marchiș, sora protopopului careian Romulus Marchiș, senator al României după Marea Unire.

Fiica protopopului greco-catolic  Gheorghe Marchiș și a Miei (născută Vultur), Otilia s-a născut la data de 8 octombrie 1873, în localitatea Homorod, județul Satu Mare și s-a stins din viață la data de 26 august 1951, în stațiunea Héviz de la Balaton.

Se căsătorește devreme cu un funcționar de poștă, Cornel Cosmuța, cu care îl va avea pe fiul său, viitorul model pentru renumitul „Prometeu” al lui Constantin Brâncuși, ajuns ulterior medic la Craiova.

Otilia Marchiș-Bölöni a fost o cunoscută jurnalistă și prozatoare, prima femeie din România care a efectuat, la sfârșitul secolului al XIX-lea o temerară călătorie în jurul lumii. Anatole France a considerat-o ca fiind cel mai puternic talent feminin cunoscut vreodată. A fost laureată a premiului ”Femina” și membră a Societății Franceze a oamenilor de Litere. Nu de aceeași apreciere se bucură din partea administrației careiene care o desconsideră prin folosirea unei porecle pe volumele tipărite  în loc de numele său real. Porecla Itoka este folosită pentru Otilia Marchiș dar pentru Ady Endre, poreclit Belzebub, se folosește doar numele său real.

 A fost apreciată de criticul literar francez Anatole France, laureat al Premiului Nobel în 1921, a cărui secretară personală devine mai apoi și alături de care călătorește foarte mult în toată Europa.

Printre altele, Otilia este cea care îi face cunoștință tânărului sculptor Brâncuși cu celebrul Rodin și mai apoi cu domnișoara Margareta Pogany, devenită ulterior modelul celor mai cunoscute și admirate portrete în marmură brâncușiene.

Lucrarea cea mai cunoscută este romanul „Cartea suferințelor”, apărut în 1921 și a cărui prefață este semnată de Henry Barbusse. Lucrarea este o adevărată prezentare a închisorilor hortyste de care a avut parte și careianca Otilia Marchiș.

Cartea suferințelor a fost tipărită și în limba română abia după o campanie de presă susținută a Buletin de Carei. Rămâne însă bătaia de joc la adresa renumitei scriitoare Otilia Marchiș din partea unora care se erijează în educatori de copii, de cercetași.

Cercetaşii şi mizerabila referire la scriitoarea româncă Otilia Marchiş

.https://www.buletindecarei.ro/2020/10/otilia-marchis-la-147-de-ani-de-la-nasterea-sa.html

 

Donaţie de carte la Biblioteca Municipală Carei. Cartea suferinţelor de Otilia Marchiş

Careienii nu pot cumpăra de la librăria Karul Libris cartea Otiliei Marchiș

 

Lasati un comentariu