Invitație la Festivalul Folclorului Codrenesc ”Oțeloaia”

• publicat la: 8 august 2023
Invitație la Festivalul Folclorului Codrenesc ”Oțeloaia”

Duminică 20 august 2023, de la ora 12:00, va avea loc cea de-a LXVI-a ediție (66) a Festivalului Folclorului Codrenesc „Oțeloaia”, eveniment organizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Homoroade și Pensiunea „Popasul Codrenilor”.

Tradiţia reînvie în splendidul decor al pădurii, acolo unde folclorul codrenesc dăinuie pentru a fi transmis noilor generaţii. Festivalul Codrenesc de la Oţeloaia este un minunat prilej de prezentare a cântecului şi dansului popular, a datinilor şi obiceiurilor străvechi. Oțeloaia a devenit în timp, spațiul consacrat în care anual se concentrează întreaga spiritualitate a Codrului, în adevărata sa splendoare și unicitate.
În program: Nicolae Furdui Iancu, Nicolae și Nicușor Mureșan, Leontina Dorca și Maria Carmen Sas, Ana Holdiș Pop, Malvina Madar Iederan, Bianca Angela Cionca, Maria Tripon, Iulia Merca, Vlad Jurchiș, Bianca Timiș, Ionela Bumb, Paula Cornea, Sara Nistor, Adelin Turi, Karina Molnar, Liliana Bota, Iulian Goste, Luca Molnar, Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene”, Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană”, Ansamblurile Folclorice tășnădene, Ansamblul Folcloric „Gemeinsam” – dans șvăbesc, Ansamblul Folcloric „Ceatăra” Carei, Grupul folcloric „Homoroade”, Dănțăușii din Soconzel și Cuța, Ansamblul Folcloric „Florile Tărnii” și Ansamblul Folcloric „Cetatea Codrului” – Ardud.

Prezintă: Iosif Ciunterei, realizatorul emisiunii de folclor „Cu Iosif pe coclauri”.

Lasati un comentariu