Activitatea Jandarmeriei Satu Mare în 2023 prezentată la Colegiul Prefectural
La Colegiul Prefectural din prima ședință din anul 2024, pe ordinea de zi a fost propusă o informare privind activitatea desfășurată și rezultatele obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare (IJJ), în anul 2023.
Comunicat
Cu accent pe eficiență și pregătire continuă, identificarea de soluții care să vină ca răspuns rapid pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea noastră în anumite situații, am reușit să fim prezenți în anul 2023 în peste 3.000 de misiuni, atât de ordine publică, cât și de pază și protecție instituțională, precum și a transporturilor speciale, de valori și corespondență clasificată.
Prin prezența noastră constantă în mediile cu potențial criminogen ridicat, în zonele aglomerate sau în situații de risc, atât în zona urbană, cât și rurală, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, am reușit să contribuim la prevenirea unor fapte cu impact asupra ordinii și liniștii publice, precum și la protejarea cetățenilor, în anul ce a trecut, în 3318 misiuni.
La începutul anului școlar ne-am propus să fim alături de elevi, nu doar prin misiunile specifice menite să sporească nivelul de siguranță în zona instituțiilor de învățământ, ci și prin participarea activă la întâlniri cu elevii, pentru ca astfel, școala să fie un mediu dedicat studiului și educației, protejat de violență, fapt pentru care am planificat și executat peste 240 de misiuni în zona școlilor.
În anul 2023 am fost prezenți la toate evenimentele importante din viața comunităților locale, pentru a putea interveni cu celeritate atunci când cetățenii au avut nevoie de noi, pe timpul desfășurării a peste 200 de misiuni.
Cu ocazia desfășurării „Evaluării activității și a rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, în anul 2023”, conducerea unității, a prezentat, în sistem de videoconferință, conducerii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pe fiecare linie de muncă rezultatele, proiectele, greutățile și neajunsurile întâmpinate pe parcursul anului ce tocmai s-a încheiat, și asta, pentru a arăta că fiecare cifră reprezintă un efort comun pentru siguranța cetățenilor județului Satu Mare.
Și în anul 2024, vom depune toate eforturile pentru a îndeplini cu responsabilitatea fiecare misiune!
Jandarmeria Satu Mare, cu siguranță, pentru fiecare!