Sărbătoare la Scărișoara Nouă. Bal cu Rapsozii Ardealului

• publicat la: 9 iulie 2026
Sărbătoare la Scărișoara Nouă. Bal cu Rapsozii Ardealului

O zi istorică de sărbătoare și bucurie la Scărișoara Nouă anunță localnicii!

,,Comunitatea noastră îmbracă haine de sărbătoare pentru un eveniment de suflet care va uni credința, tradiția și jocul românesc într-o zi memorabilă! Pe 19 iulie, vă invităm să luați parte la o sărbătoare completă, care începe cu un moment duhovnicesc deosebit și se continuă cu o petrecere autentică ardelenească.

Dimineața de la ora 9,00 – Sfințirea Bisericii și Slujba Arhierească. Ziua va debuta sub semnul binecuvântării. Credincioșii sunt așteptați să participe la slujba solemnă de sfințire a lăcașului de cult. Va fi un moment de profundă înălțare duhovniceasca marcat de prezența unui sobor de preoți, unde ne vom ruga împreună pentru ocrotirea comunității, mulțumind pentru tot ajutorul primit în ridicarea și înfrumusețarea casei Domnului.

Seara (ora 20:00) – Marele Bal la Căminul Cultural. După ce ne-am hrănit sufletul cu rugăciune dăm startul veseliei! De la ora 20:00, ne adunăm cu mic, cu mare la Căminul Cultural pentru a petrece românește până în zori. Atmosfera va fi întreținută de îndrăgita Formație Adi Ardelean și Rapsozii Ardealului.

Vă așteptăm cu drag!,,

Satul Scărișoara Nouă este un sat  de moți întemeiat în 1924. Nu bine s-au stabilit și și-au ridicat gospodării frumoase că a venit iadul peste ei. În septembrie 1940 satul a fost aproape distrus de ocupantul hortyst venit după intrarea în vigoare a Dictatului de la Viena. Românii au fost expulzați din casele lor, tratați cu sălbăticie de hortyști. Troița din mijlocul satului stă mărturie  întru  cele petrecute în tragica toamnă a anului 1940.

Dârji din fire, moții au  revenit după victoria Armatei Române eliberatoare. Ortodocşi din tată-n fiu, şi-au purtat biserica în inimi şi şi-au pus la păstrare tradiţiile într-un muzeu al moţilor, ridicat în mijlocul satului.

Lângă troiță se află și un ansamblu  monumental dedicat eroilor locali căzuți în luptele de eliberarea pământului românesc. Spiritul lui Avram Iancu, strămoșul lor, i-a călăuzit mereu și le-a dat încredere și putere de a merge mai departe, de a depăși toate piedicile din cale.

Din păcate, în anul 2026, urmașii acestor vrednici români din satul Scărișoara Nouă sunt discriminați de statul român la fel ca alți 80 de  mii de urmași persecutați etnic și nu beneficiază de Legea 154/2021 așa cum beneficiază minoritarii din România.

 

 

Lasati un comentariu