Adunarea! Primul ministru Ciolacu vine la Satu Mare în județul unde DISCRIMINEAZĂ urmașii românilor expulzați în 1940

• publicat la: 25 ianuarie 2024
Adunarea! Primul ministru Ciolacu vine la Satu Mare în județul unde DISCRIMINEAZĂ urmașii românilor expulzați în 1940

Primul ministru Ciolacu va sosi în cursul zilei de sâmbătă, 27 ianuarie 2024, la Satu Mare pentru a participa la alegerile organizate de PSD Satu Mare.

Nu pentru a lua act de modul în care sunt discriminați românii, de modul în care se prezintă localitățile românești de sub administrațiile udemeriste.

Nu și-a manifestat nicio dorință de a se întâlni cu miile de români care sunt urmași ai celor uciși, schingiuiți sau expulzați în 1940 de Ungaria hortystă. Datorită sacrificiului acelor români ne-am păstrat identitatea națională aici, pe granița de nord-vest!

Un prim ministru trebuie să reprezinte toți cetățenii nu doar pe cei ce aparțin minorităților!

Domnule premier Marcel Ciolacu, și județul Satu Mare face parte din ROMÂNIA!

De ce nu doriți să vedeți și satele românești locuite de urmașii românilor expulzați în 1940 și acceptați doar traseele stabilite pe  linie de partid de conducerea sătmăreană?

Singurul parlamentar sătmărean care a votat împotriva acordării indemnizațiilor prin legea 154/2021 și pentru români a fost deputatul PSD Radu Cristescu! Coleg de partid cu dvs.! Până și parlamentarii UDMR au votat pentru eliminarea discriminării ce se promovează de 3 ani de zile.

Toate categoriile de urmași de cetățeni persecutați primesc despăgubiri sau indemnizații,  doar urmașii românilor uciși și schingiuiți de trupele hortyste nu primesc!

Cei care au reușit să scape cu viață de teroarea hortystă au luat calea pribegiei în teritoriile românești neocupate de Ungaria hortystă. Nu doar românii au fost prigoniți în perioada 1940-1944 de Ungaria hortystă ci și evreii care erau înghesuiți în ghetouri de unde erau trimiși în lagărele de exterminare.

Dar Legea 154/2021 se aplică doar pentru minoritari, românii incluși la punctele c) și g) sunt anual amânați de la plata indemnizațiilor prin decizii luate în luna decembrie, înainte de Crăciun, ca umilința să fie și mai mare.

Urmașii românilor persecutați etnic în perioada 1940-1944 și expulzați de Ungartia hortystă sunt invitați să vină la Satu Mare pentru a înmâna primului ministru Memorii și petiții! La București era în ședință de guvern când am protestat la Palatul Victoria și a trimis un consilier de stat de la cancelarie să ne primească dar dacă tot vine la Satu Mare pentru alegerile din cadrul PSD Satu Mare de ce să nu ne vadă la  noi acasă, să nu mai creadă că suntem fantome dintr-un articol de lege!

De la ora 9 este prevăzută o ședință de alegeri la PSD Satu Mare în sala Teatrului de Nord. Să îl primim cum se cuvine.

VIDEO. Protest autorizat la Guvern organizat de filiala Carei a Asociației românilor expulzați în 1940

Dubla măsură a Guvernului Ciolacu și a presei aservite. Nimic despre atrocitățile împotriva românilor în perioada de ocupație

Daniela Ciută,

urmaș de român expulzat în 1940

PS

Nu rezolvați nimic nici cu cenzura și nici cu alte măsuri restrictive. Suntem fii și fiice de români maltratați de trupele hortyste deci nu ne mai sperie nicio amenințare.

comentarii

de Jipa Paulina la 26 ianuarie 2024 - 21:29

Urmasii românilor persecutați etnic deportați, stramutati și expulzați în 1940,victimele Tratatelor de la Craiova și Viena cerem drepturi egale cu urmașii minoritarilor unguri ,sași, evrei și țigani!STOP DISCRIMINARII !

Lasati un comentariu