Peste 3 mii de elevi fac naveta la școlile din județul Satu Mare
Conform legii, elevii din învățământul preuniversitar beneficiază de gratuitate la serviciile de transport public județean, pe tot parcursul anului școlar, în scopul asigurării dreptului la educație. În județul Satu Mare fac naveta zilnic aproximativ 3007 elevi.
Valoarea medie a sumei forfetare pentru decontarea navetei elevilor este de 0,63 lei/km.
La nivel național, peste 110 mii de elevi navetiști au nevoie de transport pentru a ajunge la școală, conform datelor centralizate de Ministerul Educației.
În județul Satu Mare s-au închis școlile și grădinițele din marea majoritate a satelor românești din zona Carei astfel că de la vârste fragede copiii românilor fac naveta în localitățile apropiate. În satul Ianculești s-a demolat școala iar copiii fac naveta la Carei, la Marna Nouă e închisă școala și se țin cursuri la Sanislău sau Carei iar copiii din Scărișoara fac naveta la Pișcolt.
Buletin de Carei