Alexia Turcu din Carei este campioană națională la aruncarea discului categoria U18

• publicat la: 30 martie 2024
Alexia Turcu din Carei este campioană națională la aruncarea discului categoria U18

Se află în plină desfășurare la București Campionatul Național de Aruncări Lungi pentru categoriile U18, U16 și U14. A confirmat  și de această dată Alexia Turcu de la CSS Liceul Teoretic Carei care a devenit Campioană Națională U18 la aruncarea discului cu o aruncare de 42,28m (record personal).

Familia Turcu este o familie de campioni, Alexia și Vlad călcând pe urmele tatălui, Florin Turcu și el campion la vremea lui.

Performanțele obținute de elevii profesorului Florin Turcu denotă pasiune și dăruire pentru munca sa. Doar în acest an  avem campioni și vicecampioni la categoriile lor de vârstă Darius Lung, Vlad Turcu și Alexia Turcu.  Un club sportiv modest, fără susținerea de care beneficiază alte cluburi din oraș, demonstrează că talentul aliat cu multă muncă pot duce  la performanță.

Alexia Turcu mai are  de susținut o probă și mâine, la categoria  U16.

Mult succes! Suntem mândri de atleții careieni, de școala de atletism din Carei!

 

Lasati un comentariu